Externe

Egipt: Cel puțin 6 polițiști răniți într-un atentat la Cairo

Atacul a avut loc într-un cartier din nordul capitalei împotriva unui comisariat al securității statului, un serviciu de poliție. Un jurnalist de la AFP a auzit o explozie foarte puternică.

"Un necunoscut și-a oprit brusc mașina în fața clădirii, a ieșit și a sărit pe o motocicletă să fugă, apoi mașina a explodat", a explicat Ministerul de Interne într-un comunicat.

"Șase polițiști au fost răniți", adaugă textul.

"Explozia a distrus parțial clădirea", a declarat un înalt responsabil al serviciilor de securitate, sub acoperirea anonimatului.

Atacul nu a fost revendicat, dar Provincia Sinai, filiala egipteană a SI, revendică în mod regulat atentate și atacuri vizând polițiști și soldați după ce armata l-a destituit și arestat la 3 iulie 2013 pe președintele islamist ales Mohamed Morsi și îi reprimă în sânge pe susținătorii acestuia, amintește France Presse.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *