Actualitate

Elena Pahomova, consiliera lui Dodon, inclusă în baza de date „Mirotvoreț”

Potrivit informațiilor plasate pe site-ul myrotvorets.center, Pahomova este acuzată de manipularea informației de interes public. Mai exact, jurnalista a batjocorit istoria Ucrainei, a atacat statele care susțin Ucraina, s-a ocupat de propaganda rusească și promovarea separatistmului.

De precizat că Pahomova este președinte al comisiei pentru mass-media din cadrul Consiliului societății civile de pe lângă președintele R.Moldova. Acum patru luni, ea a criticat-o și pe liderul PAS, Maia Sandu, pentru inițiativa de comemorare, la data de 23 august, a victimelor stalinismului și nazismului, ca în spațiul UE.

Elena Pahomova a condus timp de doi ani și jumătate postul „Pervîi Pridnestrovskii” de la Tiraspol. Atunci, regiunea separatistă era condusă de Evgheni Șevciuk. În februarie 2017, aceasta a părăsit acel post, deoarece nu ar fi fost de acord cu o lege a presei în regiunea transnistreană, promovată de noul așa-zis lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. În trecut, Pahomova a mai lucrat la „Publika TV”, dar și la „RTR-Moldova”, care retransmite în R. Moldova postul cu același nume din Federația Rusă. Actualmente, aceasta activează la postul „NTV Moldova”, apropiat socialiștilor și lui Igor Dodon.

Amintim că Pahomova a atacat în judecată și portalul nostru de știri pentru o metaforă care a vizat-o: „Aseară, la cinematograful Patria-Loteanu… a avut loc premiera „documentarului” „Istoria Moldovei”, mai exact primul episod al unei trilogii cu efecte speciale rusești… regizată de Pahomova Elena, fostă jurnalistă, actuală boschetară prin ghenele de gunoi ale propagandei sovietice”.

Acum trei luni, Curtea Supremă de Justiție a pus punct în acest caz, considerând inadmisibil recursul Elenei Pahomova împotriva Deschide.MD, iar încheierea, irevocabilă.

deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *