Elena Udrea, în arest la domiciliu
Instanţa a admis contestaţia formulată de Elena Udrea împotriva deciziei de arestare preventivă, dispusă în cazul ei pe 11 februarie, urmând ca Elena Udrea să stea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Judecătorii au impus Elenei Udrea mai multe obligaţii, printre care: să nu comunice cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Ana Maria Topoliceanu sau cu membrii familiilor acestora, direct sau indirect; să nu comunice informaţii referitoare la acuzaţia penală presei sau prin reţelele de socializare.
Magistraţii îi atrag atenţia lui Udrea că, în caz de încălcare a acestor obligaţii, se poate dispune arestarea preventivă.
Elena Udrea a fost arestată preventiv pe 11 februarie, la cererea procurorilor DNA, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e-România); trafic de influenţă (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro); şi spălare de bani.
Sursa: radiochisinau.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!