Elevii şi studenţii basarabeni vor mărşălui VINERI la Suceava
Marşul acestora se va desfăşura între orele 12.00-14.00, traseul fiind Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) – bulevardul 1 Mai – strada Ştefan cel Mare, Palatul de Justiţie – Prefectura Suceava, la acţiune fiind aşteptate 50-100 de persoane.
Potrivit preşedintelui GIRB, Cristian Ignatov, „scopul adunării publice este motivat de susţinerea Republicii Moldova la Summitul de la Vilnius <Împreună spre Europa>, eveniment ce reprezintă o şansă de dezvoltare şi de implicare a ţării în Integrarea Europeană. Adunarea de vineri se va desfăşura în mod paşnic şi civilizat”. Tinerii vor purta însemne distinctive, respectiv banderole cu tricolor. Summitul Uniunii Europene de la Vilnius va avea loc în perioada 28-29 noiembrie, pentru Moldova acesta fiind privit ca un eveniment ce va determina viitorul european al ţării, fiind aşteptat pentru semnarea unor acorduri de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
La Vilnius se vor dezbate intenţiile ţărilor care nu fac parte din UE de a face paşi importanţi spre integrarea europeană. Parafarea Acordului de Asociere nu însemnă neapărat şi semnarea integrării în UE, care ar urma să se facă anul viitor.
sursa: monitorulsv.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!