Eliminarea mirosului neplăcut al hainelor – 5 trucuri
Chiar dacă spălăm hainele în mod corespunzător, ele capătă în timp un miros urât de mucegai și umiditate. În acest caz, avem nevoie de soluții pentru eliminarea mirosului neplăcut al hainelor. Această situație este comună mai ales când nu scoatem la timp rufele din mașina de spălat sau când hainele se usucă greu. Deși le putem spăla din nou pentru a elimina mirosul neplăcut, vom avea nevoie adesea de alte soluții în afară de detergenții obișnuiți.
Din fericire, pe lângă produsele din comerț, există câteva trucuri 100% naturale care ajută la eliminarea mirosului neplăcut al hainelor, multe dintre acestea fiind, probabil, produse care le ai deja acasă. Cu acest prilej, am adunat 5 soluții pentru eliminarea mirosului neplăcut al hainelor, care te pot ajuta să rezolvi această problemă.
5 trucuri pentru eliminarea mirosului neplăcut al hainelor
1. Bicarbonat de sodiu și oțet
Eliminarea mirosului neplăcut al hainelor cu bicarbonat de sodiu
Combinația dintre bicarbonatul de sodiu și oțetul alb contribuie la eliminarea mirosului neplăcut al hainelor și a petelelor, lăsând hainele moi și delicate.
Ingrediente
¼ cană de bicarbonat de sodiu (40 g)
O cană de oțet alb (250 ml)
Mod de preparare
Amestecă bicarbonatul de sodiu cu oțetul alb într-un vas adânc.
Mod de utilizare
Pulverizează amestecul pe haine și lasă-l să acționeze 30 de minute.
De asemenea, poți să pui amestecul într-unul dintre compartimentele mașinii de spălat și să speli rufele în mod normal.
Clătește așa cum faci de obicei și pune hainele la uscat într-un loc aerisit.
Vezi și:
2. Săculeț de orez
Trucul cu sacul de orez este ideal pentru evitarea mirosului neplăcut al hainelor atunci când găsim mucegai în dulap. Acest ingredient absoarbe umiditatea și previne creșterea ciupercilor de mucegai.
Ingrediente
5 linguri de orez (100 g)
6 picături de ulei esențial de levănțică
Instrumente
Săculeț din pânză
Mod de preparare
Pune orezul în săculeț și adaugă uleiul de levănțică.
Mod de utilizare
Pune săculeții în dulap cât mai aproape de hainele tale.
Schimbă-i în mod regulat pentru a evita formarea mucegaiului și a mirosului neplăcut.
3. Zeamă de lămâie și sare de mare
Eliminarea mirosului neplăcut al hainelor cu zeamă de lămâie
Dacă detergentul nu reușește să elimine mirosul urât al hainelor tale favorite, pe lângă detergentul obișnuit, folosește la spălare o combinație de zeamă de lămâie și sare de mare.
Aceste ingrediente te vor ajuta să elimini petele și, în același timp, neutralizează mirosurile de mucegai și transpirație.
Ingrediente
Zeama a două lămâi
3 linguri de sare de mare (30 g)
5 pahare cu apă (1250 ml)
Mod de preparare
Stoarce zeama a două lămâi și combin-o cu sarea de mare în recipientul cu apă.
Mod de utilizare
Înmoaie hainele în amestec timp de 20 de minute și clătește așa cum faci de obicei.
4. Ceai de lavandă
Dacă hainele tale au căpătat un miros de umezeală după spălare, prepară o infuzie cu lavandă și profită de mirosul plăcut al aburului.
Ingrediente
2 pahare cu apă (500 ml)
6 linguri de flori uscate de lavandă (60 g)
Mod de preparare
Pune apa la fiert. când aceasta clocotește, adaugă floarea de lavandă.
Fierbe la foc mic timp de 3 minute.
Mod de utilizare
Înainte ca ceaiul să se răcească, pune hainele cât mai aproape de vas, în așa fel încât să absoarbă aburul.
După aceea, lasă hainele la uscat în aer liber pentru câteva ore.
De asemenea, poți să pui un recipient cu infuzia caldă în dulap și să lași să acționeze câteva ore.
Îți recomandăm:
5. Oțet de mere și lămâie
Oțet folosit la curățenie
Combinând proprietățile oțetului de mere cu zeama de lămâie, vom obține un produs ideal pentru eliminarea mirosului neplăcut al hainelor. Acesta elimină mirosul de mucegai și petele de deodorant sau petele cauzate de machiaj, fără să afecteze țesătura.
Ingrediente
Zeama a două lămâi
O cană de oțet de mere (250 ml)
Mod de preparare
Stoarce zeama a două lămâi și combin-o cu oțetul de mere într-un vas adânc.
Mod de utilizare
De asemenea, poți să pui amestecul într-unul dintre compartimentele mașinii de spălat și să setezi mașina pentru a începe un ciclu normal de spălare.
O altă variantă ar fi adăugarea soluției într-un lighean și înmuierea hainelor timp de 40 de minute.
Spală hainele așa cum faci de obicei și usucă-le la soare.
Hainele tale capătă un miros urât chiar și după spălare? Dacă ți se întâmplă des, ține cont de aceste trucuri și ia-ți adio de la această problemă. Îți recomandăm totuși să verifici în mod regulat dacă dulapul sau mașina ta de spălat are mucegai care cauzează aceste mirosuri neplăcute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!