Social

Elveția nu poate pune sechestru pe vila fugarului Plahotniuc. Care este motivul

Fostul deputat democrat Vladimir Plahotniuc, aflat pe lista de sancțiuni a Elveției încă de la sfârșitul lunii iunie, a reușit să își protejeze activele din această țară, inclusiv faimoasa vilă de pe malul lacului Geneva. Astfel, deși ele trebuiau să fie înghețate, autoritățile elvețiene nu au fost în stare să facă acest lucru până acum, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

Asta pentru că cel puțin vila în care locuiește familia lui Plahotniuc aparține în acte soției sale. Așa cum cei doi sunt căsătoriți de trei ori, ei au încheiat un Acord privind separarea strictă a averii. Astfel, având în vedere că soția lui Plahotniuc nu se află în lista sancțiunilor, autoritățile elvețiene nu pot să pună vila de pe malul lacului Geneva, în valoare de 31 de milioane de franci elvețieni (aproximativ 32 de milioane de euro), sub sechestru.

Vlad Plahotniuc oricum nu poate intra în Elveția după ce, acum 10 ani, i-a fost interzisă intrarea în această țară în urma unui scandal de corupție. Acesta ar fi transferat 10 milioane de dolari într-un cont de la o bancă elvețiană, care a refuzat să dea mai multe detalii, referindu-se la secretul bancar.

Astfel, deși R. Moldova i-a cerut Elveției confiscarea tuturor bunurilor deținute de Plahotniuc în țara respectivă, autoritățile elvețiene nu pot face nimic în acest sens.

La sfârșitul lunii iunie, Elveția a anunțat că se alătură sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva persoanelor acuzate de destabilizarea situației din R. Moldova de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Anunțul a fost făcut de Consiliul Federal al țării europene, care a notat că este vorba despre cinci persoane, însă nu a concretizat identitatea acestora. 

Faptul că Elveția a declarat că se alătură sancțiunilor UE indică că ar fi vorba despre Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și cetățeanul rus Igor Ceaika.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *