Elveția va acorda Republicii Moldova și Ucrainei un ajutor umanitar în valoare de circa 142 de milioane de euro
Guvernul elveţian a solicitat parlamentului aprobarea unor ajutoare umanitare în valoare de 140 de milioane de franci (circa 142 de milioane de euro) pentru Ucraina şi Republica Moldova, transmite miercuri Reuters.
Elveţia a alocat deja 1,3 miliarde de franci în sprijinul Ucrainei, din care 270 de milioane de franci pentru populaţia ucraineană rămasă în ţară şi 1,03 miliarde pentru refugiaţii ajunşi pe teritoriul elveţian.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie 2022, Elveţia a primit circa 75 000 de refugiaţi ucraineni.
În ianuarie, la Forumul Economic de la Davos, preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, a cerut din partea aliaţilor săi sisteme defensive antiaeriene, în condiţiile în care războiul în Ucraina vecină continuă, iar Rusia încearcă să destabilizeze situația din R. Moldova. Maia Sandu a adăugat că R. Moldova are nevoie de asemenea de un ajutor financiar extern anul acesta care să fie cel puţin la nivelul celui din 2022, adică cel puţin 600 de milioane de euro, pentru a-şi proteja populaţia în faţa inflaţiei, notează Reuters.
Maia Sandu a menţionat că Republica Moldova şi-a crescut bugetul apărării, iar guvernul de la Chişinău are discuţii despre sistemele de apărare antiaeriană atât cu Uniunea Europeană, cât şi, pe bază bilaterală, cu aliaţii săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
POMANA ! nu ajutor umanitar, POMANA ! Sa va fie rusine !
Cea mai importanta veste pt Rep Moldova s-a produs: Johannis a declarat ca Romania va sprijini Rep. Moldova in ORICE scenariu si va merge mult mai mult daca va fi necesar. Ce inseamna asta ? Ca daca Rep Moldova este atacata de Rusia, Romania intra in razboi contra Rusiei. Este cea mai importanta stire de mult timp incoace !!! Ramane sa vedem daca Rusia a priceput mesajul !!!!