Elvețienii vor deschide o secție medicală pentru copiii din sudul Moldovei
Secția Primiri Urgențe de la Cahul va avea importanță regională. Aici vor fi tranasportați copiii din raioanele Leova, Basarabeasca, Cantemir, Căușeni, Cimișlia și Taraclia pentru a li se acorda asistență medicală urgentă 24 din 24 de ore. Noua structură a fost creată după modelul serviciului de Urgență UPU-SMURD din România, fiind asigurată cu echipament performant și personal instruit prin intermediul proiectului moldo-elvețian „Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă în Republica Moldova” (REPEMOL). Crearea Secției Primiri Urgențe din Cahul a fost rezultatul unei investiții de peste 14 milioane de lei susținute de Consiliul raional Cahul, Centrul Național de Asigurări în Medicină și Agenția Elvețiană pentru Cooperare și Dezvoltare.
Timpul.md