EMBARGOUL rusesc impus vinurilor din RM va fi discutată la Moscova
Vasile Bumacov a spus că loturile de vin şi de divin care au fost declarate necalitative în Rusia au fost verificate la Chişinău, dar problema cea mai mare constă în faptul că, în relaţiile bilaterale, nu există un act normativ care ar prevedea în mod univoc concentraţiile maxime ale diferitor substanţe chimice admise în băuturile alcoolice. Ministrul agriculturii a comunicat ulterior pentru IPN că a transmis o scrisoare oficială la Moscova în care propune demararea consultărilor pentru rezolvarea problemelor respective şi solicită ca partenerii ruşi să stabilească o dată când să se întâlnească.
Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a spus că potrivit regulamentelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului nu trebuie să existe liste de companii care au voie să exporte produse, iar ţara exportatoare se obligă să asigure calitatea acestora, pe când Rusia face liste şi verifică vinurile moldoveneşti frontal.
Valeriu Lazăr s-a referit la declaraţiile şefului Serviciului sanitar rus, Ghenadi Onişenko, şi a spus că acestea sunt contradictorii. „El spune că nu vrea să fie dădacă pentru economia noastră, dar verifică frontal toate loturile de vin. Producătorii moldoveni spun că nu are rost să fie verificaţi în Moldova pentru că în Rusia sunt verificaţi a doua oară din nou contra-cost. Până la urmă, aceste cheltuieli suplimentare tot consumatorul le plăteşte şi de aceasta nu se ţine cont”, a comunicat ministrul.
Oficialul spune neconcordanţe de acest fel sunt mai multe, de aceea se va propune partenerilor ruşi să fie elaborate în comun şi implementate gradual mecanisme care ar evita pe viitor apariţia situaţiilor tensionate de felul celor care marchează relaţiile economice bilaterale pe moment.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!