Ultima oră

Eminescu redescoperit la Chişinău

În cadrul manifestării, va fi proiectat primul film documentar despre marele poet – „Eminescu, Veronica Micle şi Creangă”, realizat de către Octav Minar în 1914. Filmul a fost găsit în arhivele de stat ale României şi a fost recondiţionat tehnic în Italia şi Egipt. Directorul de onoare al Centrului, acad. Mihai Cimpoi ne-a spus că filmul conţine nişte scene foarte importante filmate la Humuleşti, în care apar fraţii lui Ion Creangă.

La manifestare participă Ioan Pavel, primarul comunei Dumbrăveni, România şi Mihai Chiriac, secretarul primăriei respective, localitate care a făcut pare din moşia tatălui lui Mihai Eminescu. Legenda spune că Eminescu s-ar fi născut în comuna Dumbrăveni. Apropo, ea organizează multe manifestări culturale, ultima, recentă, fiind consacrată lui Grigore Vieru şi Adrian Păunescu. În cadrul ei au vorbit scriitorii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija şi Valeriu Matei şi a interpretat muzică populară cântăreaţa Ştefania Rareş, originară din această comună.

Tot astăzi, la Centrul „Mihai Eminescu” va fi vernisată expoziţia de pictură a tinerei artiste plastice Natalia Niş. De asemenea, aici va fi prezentat spectacolul dramatic „Floare albastră”, realizat de „Geneza- Arc”, de Daniela Burlaca şi Iurie Gologan după corespondenţa dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle. După asta, aici va fi lansat albumul filatelic „Mihai Eminescu”, pregătit de Societatea filateliştilor din Republica Moldova. Manifestarea va culmina cu masa rotundă cu genericul „În mine bate inima lumii”. Participă eminescologi din Chişinău, Cernuăuţi şi Galaţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *