(ENCICLOPEDIC) Ivan Bunin, primul scriitor rus, laureat al Premiului Nobel

„Provin dintr-o familie de nobili care a dat Rusiei multe persoane ilustre atât în politică, cât şi în artă (…). Toţi strămoşii mei au avut legături strânse cu pământul. Toţi au fost domni ai satului”, a dezvăluit mai târziu Ivan Bunin.
În anul 1881 a fost înscris la gimnaziu, dar, fără a termina cele patru clase, a continuat instruirea sub îndrumarea fratelui său mai mare. Sărăcia, care a atins și conacul, l-a obligat să părăsească în anul 1889 cuibul familial.
A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii, cu simțul rafinat al omului format la țară.
Obține „Premiul Pușkin” pentru culegerea „Cad frunzele” (1901) – exemplu de perfecționare a formei poetice clasice, proprie marilor maeștri din secolul al XIX-lea. Publică și nuvele timpurii, despre satul sărăcit și conacele decăzute. Face cunoștință cu Gorki care îl susține în încercarea de a colabora cu Editura „Znanie”. În povestirile lui se accentuează problematica socială. Crește totodată măiestria sa artistică. „… a început să scrie așa o proză – notează Gorki – încât dacă se va spune despre el că e cel mai bun stilist al contemporanității – nu va fi nici o exagerare”. Multe dintre scrierile sale înfățișează destrămarea Rusiei patriarhale, moșierești și țărănești, în condițiile dezvoltării relațiilor capitaliste.
Talentul său de scriitor a fost recunoscut de critica vremii şi apreciat de public. Primul volum de nuvele i-a apărut în anul 1891. Cele mai preţuite povestiri au fost „La fermă”, „Veşti de acasă” sau „Domnul din San Francisco”.
Începând cu anul 1885, Bunin s-a împărţit între Moscova şi Sankt Petersburg. A emigrat în Franţa.
Ivan Bunin este primul scriitor rus premiat cu Nobel. Autorul romanului „Viaţa lui Arseniev” a fost răsplătit de Academia Suedeză cu cea mai înaltă distincţie pentru literatură. Ivan Bunin este unul dintre cei mai prolifici scriitori ruşi, a scris neîntrerupt timp de 70 de ani.
S-a stins din viaţă în 1953.