Economie

Energocom a returnat 35 de milioane de euro din prima tranșă a împrumutului luat de la BERD pentru procurarea gazelor

SA „Energocom” a returnat 35 de milioane de euro din prima tranșă a împrumutului luat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anul trecut, pe care avea obligația s-o ramburseze până pe 1 mai. Achitarea integrală a primei tranșe de 100 de milioane de euro este prevăzută la 1 iulie, a comunicat întreprinderea într-un comunicat de presă, transmite Radiochisinau.md.

Creditul contractat de la BERD a fost utilizat în perioada 17 octombrie 2022 – 10 ianuarie 2023 pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale și creării stocurilor strategice, inexistente până în toamna anului trecut. Aceste procurări, în cadrul a două tranșe, au fost prevăzute pentru a preveni situații de urgență, în contextul în care toată Europa se pregătea de scenariul sumbru – a sistării gazelor de către concernul rus Gazprom.

De asemenea, Energocom a comuinicat că au fost achiziționate peste 300 milioane de metri cubi de gaze, în cadrul a 130 de runde de licitații conform regulilor BERD, cu participarea observatorilor din partea instituțiilor de drept.

Creditul contractat de la BERD este de tip revolving, pentru o perioadă de trei ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *