Epava legendarului galion spaniol San Jose a fost găsită după trei secole de la naufragiu
"Aceasta este cea mai importantă comoară descoperită din istoria omenirii", s-a entuziasmat Santos, care s-a deplasat la Cartagena, oraș în largul căruia a fost găsită epava.
Galionul s-a scufundat în anul 1708 în urma unei confruntări cu forțele navale britanice în bătălia de la Baru, în timpul Războiului Succesiunii Spaniole (1701-1712). Era principala navă a unei flote care transporta aur și argint din coloniile spaniole din America până în Spania, pentru regele Filipal V-lea.
Doar câțiva din cei 600 de membri ai echipajului de pe navă au reușit să se salveze în momentul naufragiului.
Vânătorii de comori de pretutindeni căutau această epavă de zeci de ani. Deși au fost descoperite multe alte epave, miticul San Jose continua să rămână ascuns, locația sa rămânând un mister.
O echipă de cercetători columbieni și internaționali, între care membri ai echipei care a găsit epava Titanicului în 1985, au studiat vânturile și curenții din Caraibe în 1708. Ei au studiat, de asemenea, arhivele coloniale spaniole și columbiene, în căutare de indicii.
Experții au confirmat în cele din urmă că San Jose a fost găsit la 27 noiembrie, într-un loc în care nicio săpătură nu reținuse atenția, a declarat președintele Santos.
Alte cinci alte epave au fost descoperite pe fundul oceanului în timpul acestor explorări.
Epava lui San Jose a fost găsită în apropiere de insulele Corales del Rosario, în largul Cartagenei. Nava a fost identificată datorită tunurilor sale de bronz unice, pe care erau gravați delfini.
În largul coastelor caraibiene ale Columbiei ar exista până la o mie de epave dar numai șase dintre ele transportau comori mari, a declarat pentru AFP antropologul Fabian Sanabria, adăugând că cea mai mare și cea mai râvnită era cea de pe San Jose.
"Cantitatea și tipul de material nu lasă nici o îndoială cu privire la identitatea epavei", a declarat Ernesto Montenegro, directorul Institutului columbian de Antropologie și Istorie.
Această descoperire este "un eveniment fără precedent" pentru Columbia, a punctat primarul orașului Cartagena, Dionisio Velez.
Susa: Agerpres