Comentariu

„Eșalonul doi” negociază soarta Moldovei

PLDM-ul i-a desemnat pe șeful diplomației moldovene, Iurie Leancă, și pe deputații Liliana Palihovici şi Valeriu Streleţ, iar PD-ul – pe vicepremierul Valeriu Lazăr şi pe deputaţii Igor Corman şi Adrian Candu. La ora când scriam aceste rânduri, PL-ul încă nu-și desemnase echipa de negociatori. Toți aceștia fac parte din „eșalonul doi” al partidelor și sunt persoane importante și influente în formațiunile lor. Unii au o bogată experiență profesională în domeniul negocierilor și, indiferent cu ce instrucțiuni de la șefi vor veni la negocieri, ei pot reuși cu mult mai mult decât dacă negocierile se purtau la nivel de lideri de partid. Nu dau sfaturi PL-ului, dar cred că din echipa lui de negociatori trebuie să facă parte Valeriu Munteanu, Ion Hadârcă și Corina Fusu. Cred că PLDM a procedat corect, incluzând o femeie în echipa sa, ar fi fost frumos dacă din echipa PD-ului ar fi făcut parte Valentina Buliga. Este o vorbă: ce nu poate face o armată cu pușca, face femeia cu gura – trei femei ar fi putut crea o atmosferă mai calmă la masa tratativelor. Repet, chiar dacă negociatorii vor veni la tratative cu „tema de acasă”, totuna, prestanța fiecărui negociator poate fi decisivă, fiindcă zice proverbul: socoteala de acasă nu totdeauna se potrivește cu cea de la târg.
Or, negocierile tot un fel de târg sunt.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *