Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, este patriot al locului de baştină, al locului unde s-a născut, a copilărit, şi-a petrecut adolescenţa. În linii mari, toţi ne iubim patria.
M-am născut în orăşelul Căuşeni, în numita „mahala rusească”. Mic fiind, împreună cu alţi copii din vecini, eram patrioţi ai mahalalei noastre, detaşându-ne clar de copiii altor mahalale din Căuşeni. Organizam turnee de fotbal între mahalale, ceea ce adăuga un plus de mândrie pentru locul concret de unde proveneam. Eram „la noi acasă”. La absolvirea şcolii de cultură generală, am conştientizat: căuşenenii, indiferent de mahala, constituie o singură comunitate. Apoi am făcut studii universitare, la Chişinău, şi am constatat că noi, moldovenii (aşa am fost trecuţi în actele de stare civilă), suntem un popor care, locuind în diferite localităţi, vorbeşte aceeaşi limbă, la nunţi şi cumătrii cântăm aceleaşi cântece, dansăm aceleaşi dansuri, avem cam acelaşi temperament etc. Din studii şi experienţă personală am cunoscut istoria exactă a teritoriului pe care locuim, soarta acestuia şi a oamenilor lui. Am constatat că suntem un singur Neam, dar – datorită vicisitudinilor istorice – locuim în state diferite; am aflat şi cauzele acestei stări de lucruri. Consider că mulţi semeni de-ai mei au trecut prin aceleaşi etape de conştientizare a fiinţei proprii şi a locului ocupat în societate.
Gruparea moldoveniştilor contemporani din RM, ca mentalitate declarată, a rămas la nivelul „mahalalei”: ei se declară „patrioţi” ai acesteia, considerând-o doar „a lor”, o apără cu vehemenţă (deşi deloc nu este cazul), ei nici în ruptul capului nu doresc recunoaşterea realităţii, şi anume: există şi alte „mahalale”, locuite de oameni ce vorbesc aceeaşi limbă, au aceleaşi obiceiuri, tradiţii, au aceeaşi istorie etc. Moldoveniştii apără o „mahala” care nu este doar a lor. Ei comit un furt. Ei au „privatizat” ceea ce aparţine nu doar lor, ci şi altor moldoveni, care au trăit (trăiesc) în „mahalaua” respectivă, dar care nu împărtăşesc opiniile moldoveniştilor; ei văd lucrurile altfel la nivel de Neam, la nivel european.
Moldoveniştii nu doar apără „mahalaua” lor, ci şi îi atacă dur, agresiv, fără milă, fără drept de apel pe toţi cei ce se consideră moldoveni, dar care cred că, totodată, sunt parte a Neamului Românesc. Moldoveniştii califică aceşti cetăţeni ai RM, buni moldoveni, dar şi români (şi europeni), fără niciun temei drept „trădători” (citiţi – ai „mahalalei” lor!), „unionişti”, „agenţi plătiţi (cum altfel?!) ai României”, „fascişti”, „antonescieni” etc. Acţiunile politice ale moldoveniştilor sunt îndreptate exclusiv împotriva României (amintiţi-vă de destrăbălările lor în faţa Ambasadei României), împotriva Europei (Uniunii Europene; chipurile, criza este de nedepăşit, iaca-iaca UE se prăbuşeşte, mari „profeţi”, domnule!), împotriva NATO şi SUA. Deşi se declară „patrioţi ai Moldovei”, aceştia nu au luat nicio atitudine critică faţă de prezenţa trupelor şi a armamentului rusesc pe teritoriul RM, faţă de regimul separatist din raioanele de est ale RM, faţă de imixtiunile ruseşti în afacerile interne ale RM pe care moldoveniştii pretind că o iubesc şi o apără.
Aşadar, gruparea moldoveniştilor a „privatizat” ilegal nişa patriotismului moldovenesc, atacă vehement, permanent tot ce este românesc, scindează societatea noastră în „moldoveni-patrioţi” şi „români-fascişti”, „slugi ale Bucureştilor”; ei promovează un separatism cras şi primejdios în condiţiile în care RM are nevoie de cooperare cât mai largă cu toate statele lumii. Obiectiv, separatiştii-moldovenişti fac sluj în faţa Moscovei imperialiste. Nu sunt convins că are nevoie Kremlinul de serviciile acestor băieţi. Asta pentru că ponderea lor în societate este mizeră. Dar ei strică aerul. Orizontul lor intelectual este de largheţea capacului de la WC.
Acum să analizăm punctual câteva teze-aberaţii, promovate de moldovenişti.
1. Ei afirmă cum că actuala RM este moştenitoarea Principatului Moldova (de aici – „voievozii”).
În realitate nu există o aberaţie mai mare. RM este moştenitoarea RSSM, constituită de sovietici la 2 august 1940 pe teritorii ocupate de la statul vecin România, sub ameninţarea aplicării forţei. Constituirea RSSM venea în contradicţie flagrantă chiar cu legislaţia stalinistă de atunci; conducerea RSSM a fost trimisă de Moscova (cea de la Tiraspol, din fosta RASSM, a fost înlăturată), aceasta (conducerea RSSM) nu a depus o cerere de aderare la Tratatul de constituire a URSS. Altfel spus, pe teritorii cucerite în iunie 1940, sovieticii au constituit o colonie elementară, nesofisticată, clasică. După dispariţia URSS, suverana şi independenta RM a moştenit de la defuncta RSSM teritoriile aşa cum au fost ele în decembrie 1991.
Pe când cealaltă parte a Moldovei medievale, de bună voie, nesilită de nimeni, s-a unit cu Ţara Românească, constituind statul modern România, care este moştenitoarea de drept şi de fapt a părţii de dincolo de Prut a Principatului Moldovei. Orice pretenţii de moştenitori ai lui Ştefan cel Mare, exprimate de către moldoveniştii actuali, sunt absurde, atâta timp cât nu recunoşti că faci parte din întregul Neam Românesc, exprimat de România de astăzi.
2. Teza privind limba „moldovenească”. Dl Scythicus (numele unui cititor -n.r.) a scris foarte exact despre aceasta. Citez: „Sintagma „limbă moldovenească”, astfel cum este ea folosită azi cu sens ideologic politizat în Republica Moldova, este clar de sorginte ţaristă şi sovietică, o consecinţă a politicilor de deznaţionalizare prin deromânizare şi rusificare a moldovenilor basarabeni pentru a preveni orice reunire a celor două maluri ale Prutului. NICIODATĂ moldovenii din dreapta Prutului, de la vlădică la opincă, n-au avut probleme să folosească sintagma „limba română”, mai mult – majoritatea covârşitoare a personalităţilor culturale autentic autohtone ale Basarabiei din ultimii 200 de ani au recunoscut că este limba română” (nr. 106). Absolut corect!
3. În fond, moldoveniştii nu au (nu pot avea) o „ideologie”. Ei au luat fraze din istoriografia rusă şi sovietică şi le vehiculează fără ruşine pe site-uri. Datorită contribuţiei cititorilor (mă refer la articolul de data trecută), tezele moldoveniştilor au fost spulberate. În aşa situaţie, numitul Vasile Roibu a trecut la atacuri la persoană şi la denigrarea României şi a românismului (scrie cu înverşunare „romini din rominia”, „filimoacă” (cer scuze pentru folosirea drept exemplu – A.P.). Deci, este clar: atunci când nu sunt argumente, dă de ştire „patriotismul”, aşa cum îl înţeleg ei, moldoveniştii de peşteră.
Doresc să închei acest material cu cuvintele dlui Scythicus, asta pentru că are dreptate şi o exprimă foarte limpede: „Moldovenismul este un atac direct şi o agresiune la patrimoniul cultural-istoric al românilor şi în primul rând la patrimoniul acelor dintre români care sunt moldoveni. Dacă tu nu vrei să te consideri român, atunci nu ai dreptul să te numeşti nici moldovean, pentru că altfel săvârşeşti un furt intelectual, o impostură, un fals”.
Anatol Petrencu,
prof. univ., dr. hab. în istorie,
preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL
Voxpublica,
27 mai 2012
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
