CSI / RusiaExterne

„Este o acțiune extrem de regretabilă”. Tokyo protestează după ce Moscova a declarat 3 septembrie ”Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste”

Tokyo a protestat pe lângă Moscova după decizia Rusiei de a declara 3 septembrie ”Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste”, o acţiune despre care spune că ar alimenta antagonismul reciproc, a declarat luni, 26 iunie, purtătorul de cuvânt al guvernului, citat de Reuters și Agerpres.

”Adoptarea acestei legi nu numai că ar putea stârni sentimente anti-japoneze în rândul poporului rus, dar poate duce de asemenea la un sentiment anti-rus în rândul poporului japonez”, a declarat secretarul şef al cabinetului, Hirokazu Matsuno, în cadrul unei conferinţe de presă, numind acţiunea Moscovei ”extrem de regretabilă”.

Menționăm că Rusia a redenumit săptămâna trecută ziua de comemorare 3 septembrie, a doua zi după capitularea Japoniei în Al Doilea Război Mondial, ca ”Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste”, potrivit presei japoneze.

”În acest sens, la 23 iunie am făcut o prezentare autorităţilor ruse prin canale diplomatice, exprimându-ne poziţia”, a conchis Matsuno.

Vă amintim că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege prin care ziua de 3 septembrie, când se sărbătorea înainte Ziua sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial, va fi numită acum oficial ”Ziua Victoriei asupra Japoniei militariste şi a sfârşitului celui de-Al Doilea Război Mondial”. După cum au subliniat legislatorii ruşi, o astfel de formulare ”reflectă principiul justiţiei istorice”, notează la rândul ei agenţia de presă rusă TASS.

”Odată cu declanşarea unei ”operaţiuni militare speciale” în Ucraina (denumirea dată de Rusia campaniei sale militare în Ucraina – n.r.), Tokyo, în coordonare cu Occidentul colectiv, a declanşat o campanie neprietenoasă împotriva ţării noastre, fără precedent pentru relaţiile moderne ruso-japoneze”, au explicat autorii iniţiativei, subliniind că această decizie este ”unul dintre răspunsurile la acţiunile neprietenoase ale Japoniei”, potrivit surselor citate.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *