Actualitate

„Este o bătaie de joc”. Locuitorii din Chișinău supărați foc creșterea tarifelor pentru transportul public

Începând cu 1 iulie, tariful pentru o călătorie cu transportul public din Capitală și suburbii va fi de șase lei, atât la troleibuz, cât și la autobuz.

Oamenii sunt indignați de noile tarife pentru transportul public, ei spun că nu mai reușesc să facă față majorărilor care se țin în lanț în ultima perioadă.

“Foarte mult. Sigur că e mult. Sigur că bate la buzunar, dacă nu se ridică lefele, rămân aceleași”, a declarat o femeie.

“Destul de exagerat, pentru că veniturile la cetățeni sunt sigură că nu s-au mărit într-atât de mult și diferența de patru lei este semnificativă. Se aștepta la o scumpire, însă nu chiar atât de bruscă. Nu o să fie posibil să excludem circulația cu transportul public, o să ne conformăm. Ce putem să facem?”, susține o altă chișinăuiancă.

“Părerea mea este că era bine de scumpit nu chiar așa de mult, să fi fost măcar de două ori, dar de trei ori consider că e prea exagerat”, a menționat un bărbat.

“Sincer să vă spun este o bătaie de joc de lumea noastră. Poate mai este tineret care pleacă peste hotare, dar sunt oameni care vai de capul, abia de le mai ajunge de pâinea care s-a scumpit, laptele, ouăle, nu mai zic altceva ca să-și poată permită lumea mai scump o sărbătoare, un cadou ca să bucuri copiii aceștia. Nu ai cu ce e foarte scump”, spune o tânără.

„Am pensie 3050”

“Eu am o pensie de 3.050 de lei și pe mine m-au lipsit de cei 70 de lei pentru transportul public și de abonament. Eu vreau să știu ce va fi din 1 iulie, ce o să zică domnul Ceban. Dacă au majorat pensia cu 300 de lei, asta nu înseamnă că trebuie să fie anulat abonamentul, îndeosebi că acum va fi de șase lei,” a declarat indignat un bărbat.

Primarul general al Capitalei, pro-rusul Ivan Ceban a declarat că după majorarea tarifului mai multe categorii de persoane vor călători în transportul public gratuit.

“200 de mii de persoane în etate, pensionari care sunt cu viza de reședință în municipiul Chișinău vor beneficia de călătorie gratuită în transportul urban de pasageri. Alt lucru care este important sunt cei 40 de mii de copiii din clasa întâi până în clasa a patra, care la fel vor beneficia pe lângă cei de la vârsta de un an până la șapte, la fel transport gratis, mai sunt și alte 18 categorii care sunt reglementate de lege”, a declarat primarul pro-rus Ivan Ceban.

Autoritățile Capitalei spun că vor pune accent pe abonamentele la călătoria cu transportul public. Astfel pentru o lună abonamentul va costa 234 de lei, pentru trei luni – 594 de lei și pentru jumătate de an prețul va fi de 972 de lei.

“Abonamentul este unic și pentru troleibuz și pentru autobuz. Deci puteți schimba mijlocul de transport în cursul zilei fără nicio problemă. Credem că asta adaugă pentru confortul locuitorilor. Vom vedea primele trei-patru luni cum vor derula lucrurile, dacă trebuie de intervenit așa cum spuneam anterior”, a mai spus ex-comunistul, Ivan Ceban.

Ultima dată, tarifele pentru transportul public au fost modificate în anul 2009, iar noile tarife au fost motivate de majorarea prețurilor pentru energia electrică și carburanți.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *