Ultima oră

Euromaidan a convocat un miting în Piaţa Independenţei din Kiev, duminică

"Un miting naţional al poporului ucrainean va avea loc pe Euromaidan la 2 martie. Vom asculta primul raport cu privire la activitatea noilor autorităţi", se arată în mesaj.

Lideri ai opoziţiei şi noile autorităţi numite în Parlament sunt aşteptaţi să prezinte rapoarte.

Ultimul miting de acest fel în Piaţa Independenţei de la Kiev a fost convocat pe 22 ianuarie, de către partidele de opoziţie la acea dată.

Parlamentul l-a demis de facto pe Viktor Inaukovici din funcţia de preşedinte sâmbătă şi a transferat puterile acestuia lui Oleksandr Turcinov, un apropiat al Iuliei Timoşenko, ales anterior preşedinte al Parlamentului.

Legislativul a programat alegeri anticipate prezidenţiale şi municipale la Kiev pe 25 mai, când în statele UE au loc alegeri pentru Parlamentul European (PE).

De asemenea, deputaţii i-au numit pe Valentin Nalivaicenko în funcţia de director la Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), pe Stepan Kubiv preşedinte al Băncii Naţionale a Ucrainei, pe Arsen Avakov ministru interimar de Interne, pe Oleh Mahniţki procuror general, iar pe Volodimir Zaman în funcţia de ministru interimar al Apărării.
 
Sursa: Mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *