Actualitate

Europarlamentar: Dodon îndreaptă R. Moldova spre o alianță săracă de state supuse intereselor Moscovei

Sugestia vine de la europarlamentarul Siegfried Mureșan, citat de IPN.

Într-o declarație pe care o semnează, Siegfried Mureșan precizează că Uniunea Europeană a susținut întotdeauna Republica Moldova. Inclusiv prin alocarea a 746 de milioane de euro, bani care vin în șapte ani de la semnarea Acordului de Asociere. În 2014 au fost anulate vizele, pentru ca cetățenii moldoveni să poată merge oriunde în Europa. De asemenea, a UE ajutat producătorii de legume și fructe atunci când Federația Rusă a impus embargo pentru produsele moldovenești.

„Uniunea Europeană sprijină, cu bani și prin expertiza specialiștilor săi, lupta împotriva corupției și a oligarhilor care au capturat Republica Moldova în ultimii 27 de ani. Federația Rusă ce face în tot acest timp? A impus embargo pentru produsele moldovenești lăsând economia Republicii Moldova fără una dintre principalele sale surse, jupoaie an de an Republica Moldova de aproape 380 de milioane de euro pentru gazul rusesc”, a adăugat deputatul european.

Siegfried Mureșan mai spune că președintele Igor Dodon are obligația, după 100 de zile de mandat, să iasă în fața moldovenilor și să le explice care este adevăratul motiv pentru care vrea să întoarcă Republica Moldova din drumul ei spre democrația și bunăstarea Europei și să o îndrepte spre o alianță săracă de state supuse intereselor Moscovei. 

Sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *