Politică

Europarlamentar: Moldovenii vor putea circula LIBER în statele membre UE MAI DEVREME decât luna iulie

Parlamentul European va examina propunerile Comisiei Europene privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni pe 27 februarie. Chestiunea a fost inclusă deja pe ordinea de zi a Legislativului UE. Într-un interviu pentru Mesager, europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu a declarat că decizia va fi una favorabilă pentru Moldova.

„Propunerea va fi susţinută fără nicio îndoială. Va fi o largă majoritate. În comisie au votat toate grupurile politice principale. Să vedem ce va face FD-ul, cei care sunt mai eurosceptici – 30 în grup. În rest, toată lumea va vota”, afirmă Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului PPE.

Europarlamentarul susţine că moldovenii vor putea circula liber în statele membre UE mai devreme decât luna iulie, termen anunţat anterior. „Eu sper că se va întâmpla acest lucru mai devreme. Având în vedere că nu este nicio modificare la textul propus de Comisie, această perioada va fi mai scurtă ca de obicei. Eu aș avansa la sfârşitul lui mai”, spune oficialul european.

Menționăm că, Marian-Jean Marinescu este raportor pentru R. Moldova. Parlamentarul este vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European şi al Democraţilor Europeni, cel mai numeros grup politic din legislativul UE şi este responsabil pentru politica europeana de vecinătate și extindere.

sursa. trm.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *