Bună Dimineața

„Evro-remont” în țara noastră

Dorința aceasta se manifestă mai ales în perioada concediilor, când, în apartamente, în mod tradițional, demarează lucrările de reparație. Atunci, indiferent că sunt cu Dodon sau cu Ghimpu, toți fac „evro-remont” în casă, adică „reparație în stil european”. Apartamentele cu marca „euro” cresc în preț, iar proprietarii au un motiv în plus de mândrie. Apropo, termenul este împrumutat de la ruși, care, fără să-și dea seama, recunosc faptul că standardele europene asigură calitatea înaltă a lucrărilor. În goana lor de a ne integra în uniunea Rusia-Kazahstan-Belarus, ei nu au reușit deocamdată să inventeze un vocabular atrăgător. Imaginați-vă pe cineva spunând „Mi-am făcut reparație euro-asiatică” sau „reparație ca în Siberia”. Nu cred că și-ar dori cineva astfel de schimbări în casa lui. Atunci de ce nu ne-am dori o reparație în stil european în țara noastră? E o întrebare adresată deopotrivă guvernanților, cât și alegătorilor, care se mai uită cu un ochi la slănină și unul la făină.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *