Internațional

Ex-arbitru ecuadorian arestat pentru trafic cu heroină

Fostul arbitru de fotbal din Ecuador, Byron Moreno a fost reţinut în aeroportul Kennedy din New-York pentru contrabandă cu heroină.

În timpul verificării din incinta aeroportului, el a avut un comportament suspect, prin ce a atras atenţia forţelor de ordine. În timpul percheziţionării, pe corpul său au fost găsite lipite 10 pachete de polietilenă conţinând heroină, cu o greutate totală de aproape 10 kilograme.

Astfel, Byron Aldemar Moreno Ruales a fost încătuşat imediat şi trimis după gratii.

„Fluieraşul” ecuadorian a avut parte de aventuri mai puţin legale şi pe terenurile de fotbal. În ediţia 2002 a Campionatului Mondial din Coreea de Sud. El a oficializat scandalos meciul din cadrul optimilor de finală dintre selecţionata ţării gazdă şi Italia, partidă care s-a încheiat cu victoria asiaticilor în timpul suplimentar.

Ulterior el a avut parte de meciuri dubioase şi în campionatul intern al ţării sale. După meciul cu cântec dintre Deportivo şi Barcelona, din septembrie 2002, el a fost suspendat pentru 20 de meciuri, însă după ispăşirea pedepsei, el nu a mai revenit pe gazon, luând decizia să-şi încheie cariera de arbitru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *