Actualitate

Ex-directorul Aeroportului Mărculești a ajuns pe banca acuzațiilor

Sergiu Ciobanu, fostul director general al Aeroportului Internațional Mărculești, și un fost evaluator al Camerei de Comerț și Industrie, filiala din Soroca, au ajuns pe banca acuzaților pentru prejudicierea statului cu aproape două milioane de lei în 2015. De asemenea, Sergiu Ciobanu mai figurează într-un dosar pentru că a prejudiciat întreprinderea cu aproape 1,9 milioane de euro, transmite Anticoruptie.md.

Aceștia sunt acuzați de procurorii Oficiului Nord al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) că și-au depășit în mod vădit atribuțiile de serviciu – primul, în calitate de autor al infracțiunii, iar al doilea în calitate de complice – atunci când au convenit asupra stabilirii unui cost redus pentru patru camioane și o semiremorcă a Aeroportului.

Ulterior, acestea au fost schimbate pe alte nouă autocamioane mai vechi și o semiremorcă din partea unei companii. Camioanele deținute de Aeroport aveau o vechime de până la zece ani, iar cele primite în schimb fuseseră fabricate în perioada URSS, unul dintre acestea fiind chiar din 1978.

Menționăm că Sergiu Ciobanu a exercitat funcţia de director general a Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Mărculeşti” până la 21 decembrie 2015.

Din 21 decembrie 2015 până la 1 martie 2016, Sergiu Ciobanu a exercitat funcţia de inginer-şef (în transporturi) în cadrul Întreprinderii.

În 2016, Comisia Naţională de Integritate a emis în cazul lui Sergiu Ciobanu un act de constatare în cazul lui Sergiu Ciobanu, care demonstrat că acesta a încălcat regimului juridic al conflictului de interese de către prin faptul că și-a angajat fiul și un nepot.  

Mai mult, Comisia Națională de Integritate a constatat că Ciobanu l-a angajat la Aeroport și pe cumnatul său. În aceeași perioadă, Ciobanu, în calitate de director al Aeroportului, a semnat contracte cu firme fondate de fiul său, cumnatul său și nepotul său.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *