EXCLUSIV. Fostul șef al PA, Viorel Morari, revine în sistemul Procuraturii. „Am planuri grandioase”
Viorel Morari, fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA), demis printr-un ordin al fostului șef al Procuraturii Generale (PG), Alexandr Stoianoglo, vrea să revină în sistemul Procuraturii.
Fiind contactat telefonic, fostul șef al PA spune că a văzut decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) și că va continua să lupte cu cei care l-au demis ilegal, scrie Realitatea.md.
„Am planuri grandioase. Lupta continuă, iar eu o să-mi demonstrez nevinovăția și da o să încerc să mă întorc în funcția de procuror. Nu am scopul de a mă întoarce anume în funcția de procuror șef al Procuraturii Anticorupție, pentru început vreau să revin în sistem. Am văzut decizia CSJ, însă acest fapt este deja consumat încă din 2020. Ordinul a fost anulat, însă el nu mai poate fi executat. Decizia CSJ demonstrează că Alexandr Stoiangolo a admis abuzuri în coraport cu Viorel Morari”, a declarat Morari.
Vă amintim că Curtea Supremă de Justiție a anulat ordinul prin care Viorel Morari a fost retrogradat din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție (PA). Decizia datează cu 18 ianuarie, președinte al completului de judecată fiind Tamara Chișcă-Doneva.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!