Actualitate

Exercițiile militare „Zapad-2017” sunt o provocare la adresa NATO

Ministrul a menționat, reluând evaluarea câtorva alți oficiali occidentali, că peste 100.000 de militari ruși și belaruși vor lua parte la exercițile Zapad-2017 de la granițele NATO.

În aceeași zi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat BBC a cerut din nou Rusiei deplina transparenta în ceea ce privește informarea cu privire la manevrele militare. El a reamintit că Rusia are obiceiul sa subestimeze numărul de trupe care participă la exerciții și sa foloseasca „portite” în acordurile internaționale pentru a evita monitorizarea internațională.

„Am văzut deja înainte că Rusia folosește exercițiile militare pentru a acoperi acțiunile agresive împotriva vecinilor săi sau ca precursor al unor astfel de acțiuni. Așa cum s-a întâmplat cu Georgia în 2008, când Rusia a invadat Georgia, așa cum s-a întâmplat în Crimeea în 2014, când a fost anexată ilegal Crimeea“, – a spus Stoltenberg.

Potrivit datelor oficiale ale Rusiei, faza activă a exercițiilor strategice comune ale Belarusului și Rusiei „Zapad-2017” este programată pentru 14-20 septembrie. În cadrul acestor exerciții, desfășurate pe teritoriul Belarusului, se așteaptă participarea a până la 13.000 de militari și 250 de tancuri.

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *