Actualitate

Exerciţiul militar din România, la care au participat și militari din R. Moldova, la final

Aproximativ 2.200 de militari români şi 400 de mijloace tehnice, alături de militari din armatele Statelor Unite, Marii Britanii şi Republicii Moldova, au încheiat astăzi un exerciţiu multinaţional desfăşurat în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi.

Aproximativ 2.200 de militari români şi 400 de mijloace tehnice, alături de militari din armatele Statelor Unite, Marii Britanii şi Republicii Moldova, au încheiat astăzi un exerciţiu multinaţional desfăşurat în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi.

Misiunea a vizat dezvoltarea nivelului de instruire şi interoperabilitate a forţelor armate participante şi a fost considerată un succes, după cum apreciază căpitanul Michael Farinelli, din armata americană.

"Considerăm că toate structurile şi-au atins obiectivele. În perioada acestui exerciţiu am reuşit să creştem interoperabilitatea dintre armatele membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Nu este primul exerciţiu de acest fel la care participăm. În total a fost un succes şi ştiu că soldaţii mei s-au simţit bine, aşa cum s-au simţit bine şi soldaţii români cu care s-au antrenat", spune căpitanul Michael Farinelli.

La ceremonia de închidere, locţiitorul comandantului Diviziei a II-a de Infanterie "Getica", generalul de brigadă Oliviu Irina, a subliniat că exerciţiul a constituit un schimb de experienţă util şi un prilej de consolidare a relaţiilor dintre militarii NATO. 

Sursa: romania-actualitati.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *