Actualitate

Experiența Suediei în susținerea femeii polițiste în Republica Moldova

O primă întâlnire din agenda zilei a fost cea dintre șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov, dna Ulrica Granberg și grupul de inițiativă de dezvoltare a proiectului „Policetoo”. Domnul Valentin Fiodorov a exprimat mulțumire față de suportul primit în colaborare cu partenerii externi, cât și a asigurat de susținere în crearea Asociației Femeilor din Poliția de Frontieră, întrucât numărul acestora este în creștere, în prezent constituind 28% din numărul total de polițiști de frontieră.

Este o continuitate a programului de lucru în conjunctura în care se necesită o schimbare pe această latură sensibil refletată în prezent. O idee din ce în ce mai reliefată și binevenită pentru discuții este cea a egalității de șanse, promovarea drepturilor și rolului femeii în organele de drept. Salutabil este curajul și motivarea promotorilor acestui proiect care vine să susțină necondiționat echitatea și libertățile de dezvoltare a polițistelor de frontieră, dar și să combată abuzul exercitat în anumite situații cu sau fără precedent.

Cu o experiență în domeniu de 27 ani și în calitate de conducătoare a Autorității Polițienești din Suedia, dna Ulrica Granberg s-a întâlnit la o discuție cu angajatele Poliției de Frontieră unde a prezentat din experiența proprie, precum și a polițistelor din Suedia. Întâmplări care au contat în realizarea schimbării în activitatea cotidiană, de a tinde spre o nouă abordare a perspectivei femeii și anume a cea de responsabilitate asumată și performațe obținute la cele mai înalte altitudini. De asemenea, informațiile relevate au fost exemple justificative cât și situațiile banale prezentate au generat pentru polițistele de frontieră un moment forte de reflecție și curaj.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *