Expert: În spațiul CSI se întâmplă lucruri foarte ciudate. Avem o serie de conflicte în cadrul acestei comunități care ne demonstrează că aflarea R. Moldova acolo nu este foarte bine fundamentată
După primirea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, autoritățile de la Chișinău și-au anunțat intenția de a retrage Republica Moldova dintr-o parte de acorduri semnate în cadrul CSI. În acest context, compatibilitatea dintre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și cooperarea țării cu Comunitatea Statelor Independente a fost examinată luni, 6 martie, în cadrul unei dezbateri publice de la IPN, transmite Radio Chișinău.
Deși Republica Moldova nu a anunțat că părăsește CSI-ul, aceasta ar putea ieși dintr-un șir de acorduri care și-au pierdut valabilitatea, iar autoritățile când iau decizii trebuie în primul rând să ia în considerație interesele politicii R. Moldova, a declarat în cadrul dezbaterii expertul Igor Boțan. Acesta a subliniat că Republica Moldova recunoaște că Rusia este stat agresor, iar în aceste circumstanțe nu ar fi corect dacă relațiile dintre Republica Moldova, Federația Rusă și CSI ar rămâne aceleași:
„R. Moldova încearcă prin declarațiile și mișcările pe care le face să facă o delimitare foarte clară. Moldova recunoaște că Rusia este țară agresor, iar în aceste circumstanțe dacă relațiile dintre R. Moldova, Federația Rusă și CSI rămân același – din punctul meu de vedere nu este corect. Noi vedem că în spațiul CSI se întâmplă lucruri foarte ciudate. Avem o serie de conflicte în cadrul acestei comunități care ne demonstrează că aflarea noastră acolo nu este foarte bine fundamentată. Probabil R. Moldova se pregătește să intre în Uniunea Vamală cu Uniunea Europeană, iar asta ar însemna revizuirea tuturor acordurilor din spațiul CSI”, a declarat Boțan.
Deputatul din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vitali Gavrouc a menționat că un astfel de proces durează și va dura un șir de ani.
Potrivit ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, Republica Moldova este parte la aproximativ 330 de acorduri ale CSI, dintre care multe trebuie revizuite. Astfel, țara noastră începe procesul de retragere din câteva zeci de acorduri din cadrul CSI.
Vă amintim că Republica Moldova a aderat la Comunitatea Statelor Independente în anul 1994.