Expert: Mandat de arestare pentru Putin – nu mai poate avea loc niciun fel de tranzacție politico-juridică
Arestarea președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, este o chestiune de timp, nu mai poate avea loc nici un fel de tranzacție politico-juridică, pentru că crimele deja au fost săvârșite și cei care le-au săvârșit trebuie să răspundă pentru ele, a declarat exertul Igor Boțan în cadrul dezbaterii publice cu tema „Mandat de arestare pentru Putin: efecte pentru Rusia, Ucraina, Moldova și Europa”, organizată de IPN.
„Dacă curtea a emis un mandat de arestare înseamnă că au fost trecuți toți pașii pentru a se ajunge aici. Constatăm că toate treptele prevăzute sunt realizate, putem presupune că președintele Vladimir Putin, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare și urmează a fi adus în fața instanței ar trebui să aibă statutul de inculpat. Statutul de inculpat înseamnă că au fost trecute toate treptele și persoana inculpată apare în fața instanței. Deci, toate procedurile preliminare când avea statut de bănuit au fost depășite, pentru că există dovezi suficiente pentru ca acestea să fie dezbătute în fața instanței”, a declarat Igor Boțan.
Expertul afirmă că nu există termene de prescripție pentru aceste crime și este imposibilă ajungerea la un târg pentru retragerea din proces. „Cel învinuit ori apare în instanță, ori lucrurile se așează în mod fiziologic, dacă cel învinuit trece în altă lume”, spune el.
Fiind întrebat cine îl poate aresta astăzi pe Vladimir Putin, expertul a explicat că acest lucru poate fi făcut de cele 123 de state, care au semnat și ratificat statutul de la Roma, dacă au această posibilitate.
„Statutul de la Roma prevede foarte clar că, dacă presupusele crime au fost săvârșite pe teritoriul țării care recunoaște jurisdicția atunci cei care au comis crimele, nu contează dacă sunt cetățenii acestei țări sau ai altei țări, sunt pasibili de a fi pedepsiiți. Ucraina a semnat, încă nu a ratificat, dar în statutul de la Roma este un articol care vorbește despre excepții, care confirmă regula, că dacă țara declară că recunoaște competențele Curții, iar crimele au fost săvârșite pe teritoriul său, nu contează dacă de cetățenii ucraineni sau ai altor state, precum este în acest caz, cetățean al Rusiei, atunci Curtea are competențe. Toate lucrurile sunt închegate, acum rămâne deschisă problema: cum va fi realizat acest mandat de arestare”, a declarat Igor Boțan.
Expertul spune că va fi un proces de durată, dar acest caz va deveni unul de referință și important pentru dreptul internațional. „Acesta creează niște circumstanțe noi, total nebănuite. Este pentru prima oară în istorie când o țară membră a Consiliului de Securitate, cu drept de veto, a nimerit în asemenea situație. Toți cei care comentează cazul menționează că în această Curte lucrează unii dintre cei mai buni experți în domeniul jurisprudenței și pentru ei este o chestiune de onoare ca acest caz să fie dezvoltat de o așa manieră încât să producă precedente care ulterior vor fi aplicate pentru dreptul internațional. Din punct de vedere al dreptului internațional, lucrurile sunt închegate și trebuie să menționăm că juriștii din Ucraina au făcut un lucru imens”, a adăugat Boțan.
Cele 123 de țări care au semnat și ratificat statutul de la Roma „au obligația de a întreprinde măsuri pentru ca cel pe numele căruia a fost eliberat acest mandat de arestare să fie reținut și transmis instituției respective. Deci, lucrurile sunt cât se poate de clare”, mai spune expertul.