Actualitate

Expert militar ucrainean, despre intervenţia României în cazul unei agresiuni ruse asupra R. Moldova: Pentru Putin ar fi un balsam pentru inimă

Expertul militar ucrainean Oleg Jdanov a spus că se îndoieşte de „căldura” relaţiilor actuale dintre România şi Republica Moldova.

România nu va intra în conflict cu Federaţia Rusă. Potrivit expertului militar Oleg Jdanov, citat de agenţia ucraineană de ştiri UNIAN, acest lucru se datorează faptului că România este membră a NATO, iar această alianţă se menţine departe de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

„Pentru Putin, acesta ar fi un balsam pentru inimă. Ridicaţi nivelul acestui război la nivelul mondial sau cel puţin regional ar spune Putin”, consideră Jdanov. El susţine că atunci procesul de negociere va ajunge la nivelul Moscova-Bruxelles sau chiar Moscova-Washington, ceea ce încearcă să obţină Putin.

„De aceea, România nu va interveni în acest conflict sub nicio formă”, a adăugat Jdanov.

Expertul a mai remarcat că se îndoieşte de „căldura” relaţiilor actuale dintre România şi Republica Moldova, şi a lăsat să se înţeleagă şi că ar exista o poziţie „pro-rusă” a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Totodată, Oleg Jdanov a vorbit despre situaţia din armata moldovenească.

„Este într-o stare mai proastă decât era a noastră înainte de 2013. Armele sunt vechi sovietice, nu au modernizat nimic. Au trăit pe principiul: „De ce avem nevoie de o armată, tot nu va fi război””, a spus el.

De altfel, după cum a transmis recent agenţia de presă UNIAN, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a recunoscut că de mult timp nimeni nu a acordat atenţia cuvenită sectorului de apărare. Drept urmare, ţara a rămas fără protecţie militară.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *