Ultima oră

Experţi americani consultă agricultorii moldoveni

Potrivit unui comunicat de presă al CNFA, în perioada 27 mai-9 iunie, doctorul în ştiinţe horticole Paul Read, profesor în viticultură al Universităţii din Linkoln, statul Nebraska, va asista SRL „Podgoreni”, din localitatea Lingura, Cantemir, în tehnologiile avansate de producere a strugurilor de masă şi practicile moderne de gestionare a plantaţiilor de vie. Totodată, în prima jumătate a lunii mai, alţi doi voluntari şi-au continuat activitatea în Moldova, începută în aprilie.

Este vorba despre asistarea de către Dianne Twete, doctor în horticultură la Universitatea de Stat din Oregon, a membrilor unui grupul de producători de căpşune din raionul Ungheni în metodele moderne de cultivare a căpşunei. În acelaşi timp, doctorul în ştiinţe Dick Edwards, consultant în afaceri a efectuat o evaluare generală a CÎ Agrostoc şi a lucrat împreună cu managementul cooperativei la elaborarea unei strategii de dezvoltare continuă a acestei unităţi economice.

Pe parcursul anului curent, în cadrul Programului FtF se preconizează ca cel puţin 15 întreprinderi din ţara noastră să beneficieze de consultanţă gratuită, acordată sub formă de voluntariat de către circa 25 de experţi americani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *