Externe

Experți de top în afaceri internaționale: Rusia va deveni un stat eșuat sau se va destrăma până în 2033. Alte previziuni

Analiști de top consultați de un centru de reflecție din Statele Unite sunt de părere că războiul declanșat de către Vladimir Putin împotriva Ucrainei ar putea avea consecințe politice devastatoare pentru Rusia, inclusiv destrămarea ei.

Atlantic Council a consultat 167 de experți de top în politică externă asupra evoluției unor subiecte fierbinți pe scena internațională, precum războiul din Ucraina, înarmarea nucleară sau tensiunile din jurul Hong Kongului.

Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale acestui sondaj este procentajul ridicat de răspunsuri care anticipează un colaps al Rusiei până în anul 2033. Potrivit sondajului, 46% din experții intervievați de Atlantic Council se așteaptă ca Rusia să devină fie un stat eșuat, fie să se destrame în următorii zece ani. Mai mult de o cincime (21%) consideră că Rusia va deveni un stat eșuat până în 2033, în timp ce doar 10% prevăd același scenariu pentru Afganistan și 8% pentru Pakistan. În același timp, 40% dintre cei chestionați concordă asupra unui colaps al Rusiei, care ar urma să se destrame până în 2033 din cauza unei revoluției, a unui război civil, a dezintegrarii politice sau dintr-un alt motiv. Experții europeni sunt cei mai pesimiști cu privire la viitorul Rusiei, 49% anticipând un colaps, față de 36% dintre colegii lor americani.

Situația din „Ucraina evidențiază în mod clar posibilitatea apariției unor probleme interne pentru Rusia și posibilitatea ca războiul să aibă un efect de bumerang nu numai pentru conducerea sa, ci și pentru țară în ansamblu”, comentează pentru Financial Times Peter Engelke, directorul adjunct pentru previziuni de la Atlantic Council.

Oficialii occidentali cred că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, și-a slăbit poziția din cauza deciziei sale de a invada Ucraina, în timp ce Pentagonul consideră că Rusia a suferit un „eșec strategic masiv” în țara vecină.

Odată cu declanșarea războiului, Rusia a înregistrat atât pierderi grave atât pe plan economic, cât și pe câmpul de luptă.

Potrivit unui oficial guvernamental din Marea Britanie, Rusia ar avea nevoie de 30 de ani pentru a-și reveni economic și a redeveni o forța militară de până la declanșarea războiului.

Rusia, țara care prezintă cel mai mare risc de a recurge la arme nucleare

În ceea ce privește folosirea armelor nucleare în următorii zece ani, 58% dintre experți nu cred într-un astfel de scenariu. Totuși, cu un procentaj de 14%, Rusia este menționată în capul listei țărilor care s-ar putea deda lansării unui război nuclear, fiind urmată de Coreea de Nord, cu 10%, Israel, Pakistan și Statele Unite, cu câte 3% fiecare.

Dintre cei care se așteaptă ca Rusia să devină atât un stat eșuat, cât și să se destrame, 22% cred că armele nucleare ar putea fi folosite în următorul deceniu.

De asemenea, 68% dintre respondenți afirmă că Iranul se va alătura în următorii zece ani țărilor care dețin arme nucleare.

Asia, cel mai probabil loc al următoarei ciocniri între marile puteri mondiale

Experții chestionați de Atlantic Council anticipează, de asemenea, evoluții majore în alte părți ale lumii.

Sondajul arată că 70% dintre respondenți sunt convinși că armata chineză va invada Taiwanul în următorul deceniu, așa cum avertiza un amiral american în martie 2021. În același timp, peste 17% dintre experții de top intervievați de Atlantic Council exclud lansarea unui război în vederea soluționării chestiunii Taiwanului, o insulă democratică pe care regimul comunist de la Beijing o consideră drept o provincie a Chinei.

În contextul războiului din Ucraina, mulți se tem că Rusia s-ar putea angaja într-o luptă directă cu Statele Unite și NATO. Însă peste 60% dintre respondenți nu cred într-o astfel de ciocnire militară în următorii zece ani, sugerând astfel că războiul din Ucraina denotă că Rusia este prea slabă pentru a intra într-un conflict armat cu NATO. Experții consultați de Atlantic Council consideră că riscul unui război între marile puteri este mai ridicat în cazul Taiwanului decât în cel al Ucrainei. Așadar, în opinia lor, următoarea mare ciocnire militară ar putea avea loc mai degrabă în Asia decât în Europa.

Statele Unite își continuă hegemonia

De asemenea, majoritatea lor, și anume 71%, cred că Statele Unite își vor menține în următorul deceniu poziția de prima putere militară a lumii, în pofida preocupărilor privind modernizarea militară a Chinei. De asemenea, 54% dintre respondenți sunt de părere că Statele Unite își vor păstra dominația pe plan tehnologic. Cu toate acestea, doar 33% cred că Statele Unite vor rămâne prima putere economică a lumii și doar 31% spun că Statele Unite vor fi cel mai important actor diplomatic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *