Economie

Experți economici: Eliminarea magazinelor duty-free va face mult rău aeroportului, producătorilor locali și economiei naționale

Experții economici au desființat și au criticat în termeni extremi de duri proiectul deputatului PAS, Dumitru Alaiba, care urmărește eliminarea regimului fiscal duty free. Potrivit lor, pe lângă faptul că închiderea magazinelor duty free va afecta puternic activitatea aeroportului și îl va face necompetitiv în raport cu cele din regiune, votarea legii va duce la dispariția mai multor branduri  exclusiviste, aerogara fiind singurul loc din Moldova în care acestea se vând.

Analistul economic al Expert Grup, Stas Madan, a declarat că intenția Guvernării PAS de abolire a regimului duty-free este în detrimentul intereselor economice ale țării, iar acest lucru va duce la reducerea cu până la 80 la sută a vânzărilor din aeroport. Mai mult, din această cauză vor avea de suferit producători locali, vânzarea produselor în aceste magazine fiind, de facto, o formă de export. El a mai adăugat că măsura este luată discreționar și nu face cinste deloc climatului investițional al Republicii Moldova.

La rândul său, expertul independent în domeniul vamal, Eduard Sârbu, a declarat că impozitarea magazinelor duty-free este din start greșită.

„În primul rând, este greșit să taxezi mărfurile la export. Or, taxele sunt aplicate exclusiv pentru mărfurile vândute pe teritoriul țării, nu pentru cele care ies din țară. TVA este o formă de impozitare a mărfurilor care sunt importate în țară, iar mărfurile din duty free nu sunt importate, ci introduse temporar, iar ulterior – scoase. În al treilea rând, la elaborarea proiectului de lege nu au fost respectate procedurile privind elaborarea si aprobarea legilor”, a specificat Eduard Sârbu.

„Marile branduri încheie contracte cu noi și permit vânzarea produselor doar pentru operatorii duty free. Dacă nu va fi duty free, nu vor fi nici aceste mărfuri și alte magazine nu le vor putea vinde”, a explicat Andrei Minaev, coproprietarul firmei „DFM”, Andrei Minaev,

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *