Experţii consideră că deputații nu trebuie lipsiți de imunitate
Opinii în acest sens au fost lansate de către un grup de analişti în cadrul emisiunii „Fabrika” de vineri seara de la postul de televiziune Publika TV, scrie IPN.
Avocatul Roman Mihăeş consideră că proiectul propus de PLDM este unul prea rigid şi ar trebuie de găsit o soluţie de mijloc. În acest sens Moldova ar putea prelua exemplul României, astfel pornirea dosarului penal împotriva unui deputat să poată fi efectuată de procuratură fără avizul legislativului, acesta fiind necesar doar în cazul transmiterii dosarului în judecată sau arestării deputatului.
Invitatul permanent al emisiunii, jurnalistul Cristian Tabără, de asemenea, s-a pronunţat împotriva lipsirii totale a deputaţilor de imunitate. „Mingea aruncată de PLDM a fost una proastă. Partidele din coaliţie au fost impuse să voteze această lege. Subiectul acesta trebuia supus dezbaterilor publice”, a conchis Tabără.
Jurnalistul Nicolae Negru, de asemenea, s-a pronunţat împotriva lipsirii deputaţilor de imunitate şi consideră că acest lucru ar împiedica deputaţii să-şi exercite funcţiile în afara presiunilor în condiţiile când în Republica Moldova nu există o justiţie independentă. Totodată, Negru îndeamnă „să nu dramatizăm”, deoarece proiectul respectiv al PLDM este unul populist, „s-a făcut de ochii lumii”, iar populismul este ceva caracteristic partidelor politice de la noi.
Vitalie Gămurari, expert în drept internaţional, a declarat în cadrul emisiunii că Republica Moldova nu este pregătită pentru astfel de schimbări , care „nu vor avea efecte dezastruoase, însă grave la sigur”.
Proiectul de lege elaborat de PLDM şi avizat pozitiv de Curtea Constituţională privind ridicarea imunităţii parlamentare a fost supus votului în Parlament vineri, 4 iulie,însă nu a întrunit numărul necesar de voturi. Acest proiect , fiind unul de revizuire a Legii supreme, urma să întrunească cel puţin 67 de voturi, însă a fost susţinut doar de 55 de deputaţi din coaliţie.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!