Experţii ruşi propun federalizarea R. Moldova

"De câteva ori am fost în pragul de a rezolva această chestiune, dar de fiecare dată, atunci când Rusia trebuia să ia o decizie, SUA ori Uniunea Europeană, bloca procesul. Haideţi totuşi să începem cu ceva şi să facem din R. Moldova un stat federal, ceea ce, în principiu, mi se pare posibil", a spus Serghei Karaganov, directorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova.
Totodată experţii clubului au observat că memorandumul Merkel-Medvedev (semnat pe 5 iunie 2010) nu funcţionează atat de bine cum s-ar dori. Documentul prevededea crearea unui Comitet UE-Federaţia Rusă care ar facilita rezolvarea unor chestiuni de politică externă, inclusiv conflictul transnistrean.
Amintim că în 2003 ex-preşedintele Vladimir Voronin era pe cale să semneze aşa-numitul Plan Kozak de federalizare, dar s-a răzgândit în ultimul moment la recomandarea Uniunii Europene.
Clubul Valdai este un forum al experţilor şi oamenilor de ştiinţă organizat de agenţia de ştiri RIA Novosti, în colaborare cu alte instituţii mass-media. Temele abordate de experţii clubului ţin de relaţiile Rusie cu statele vecine, politică internă, probleme economice şi de securitate.
Timpul.md