Actualitate

Experţii vin cu sugestii de îmbunătăţire a noii legi a ÎMM

Expertul a relevat că numărul ÎMM nou create rămâne constant de la un an la altul, pe când cel al persoanelor angajate se reduce. Multe întreprinderi, dat fiind că nu au susţinere reală din partea instituţiilor statului, preferă să angajeze neoficial persoane în câmpul muncii. Micii antreprenorii se plâng pe procedurile birocratizate de obţinere a unor acte permisive pentru desfăşurarea afacerilor şi mita pe care trebuie s-o plătească.

IPRE a formulat o serie de propuneri pentru a îmbunătăţi proiectul de lege. O sugestie este ca, în primii 3 ani de activitate, ÎMM să plătească doar 50% din impozitul pe profit. La fel, se recomandă majorarea Fondului de garantare a creditelor pentru ÎMM pentru a spori accesul antreprenorilor la finanţare. Cererea totală de finanţare a ÎMM ar constitui, potrivit IPRE, 1,4 mlrd euro. Alte propuneri se referă la simplificarea procedurilor de raportare fiscală.

Prezent la dezbatere, ex-vicepremierul şi ministru al economiei Valeriu Lazăr, a spus că deocamdată avem în ţară puţine ÎMM a căror activitate e bazată pe inovaţii.

Renata Vitez, Înalt Consilier UE pe probleme Economice şi de Comerţ, a remarcat că în Moldova cele mai multe ÎMM activează în ramura comerţului (peste 46%). În opinia sa, este necesar de a-i orienta pe tinerii cu aptitudini antreprenoriale să deschidă afaceri şi în domeniul producerii bunurilor.

Reprezentanta Ministerului Economiei, Svetlana Ţurcanu, a comunicat că se lucrează şi asupra altor proiecte de documente prevăzute de noua Strategia de susţinere de către stat a ÎMM, aprobată în anul trecut. „Ne vom strădui să promovăm cele mai importante propuneri formulate pentru a fi luate în consideraţie de către parlament la examinarea în lectura a doua a proiectului Legii ÎMM”, a spus reprezentanta ministerului.

Din cele peste 50 de mii de întreprinderi care activează în Moldova 97% sunt ÎMM.  Acestora le revine peste 33% din volumul vânzărilor înregistrate pe economie.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *