Ultima oră

Explozie lângă Piața Centrală din Chișinău. Sunt 20 de răniți, trei în stare gravă

Potrivit informaţiilor preliminare, 20 de oameni au fost răniţi în urma deflagraţiei.

Pompierii au fost alertaţi şi deja lucrează la faţa locului. De asemenea, la locul accidentului au fost trimise nouă ambulanţe.

"Este vorba despre o cantină dintr-un imobil privat. A explodat o butelie de gaz. Sunt patru persoane spitalizate. Explozia a avut loc în incinta clădirii, alte edificii nu au fost afectate, au fost distruse doar geamurile. Este o întreprindere privată şi nu vă pot spune dacă avea toate actele în regulă", a spus directorul Întreprinderii Municipale "Piaţa Centrală" Chişinău, Veaceslav Balan.

"A avut loc deflagraţia pe bulevardul Ştefan cel Mare 74. Patru autospeciale au fost trimise la faţa locului. Persoanele rănite au fost duse la spital. Este prematur să anunţăm cauza exploziei. Ulterior vom reveni cu detalii pentru că la faţa locului lucrează peste 20 de persoane", a spus ofiţerul de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu.

"În total au avut de suferit cel puţin 20 de persoane, printre care şi copii. Nouă ambulanţe au fost trimise la faţa locului. Cei mai mulţi au suferit arsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveţ.

"Urmează să verificăm dacă localul dat avea actele în regulă. Vom convoca comisia Situaţiilor Excepţionale, vom evalua pagubele şi vom acorda ajutor oamenilor care au avut de suferit", a precizat pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată.

Update 14:15: 9 ambulanțe au ajuns la fața locului. Mai multe victime sunt transportate la Centrul de Combustie, spitalul Sfânta Treime și Spitalul nr. 1 din capitală.

Update 14:29: Potrivit responsabililor de la Centrul de Combustie, 16 persoane au fost aduse la Centru. Trei sunt în stare gravă, avand arsuri pe peste 50% din suprafața corpului, 10 au leziuni pe mâini, picioare și față, iar 3 persoane au leziuni ușoare.

Update 15:17: Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Caraveţ, a declarat pentru IPN că a fost solicitat ajutorul mai multor instituţii pentru internarea persoanelor afectate. „La instituţia noastră a fost spitalizată o femeie în vârstă de 35 de ani în stare critică, cu arsuri ale căilor respiratorii care se află în secţia de reanimare. Conform medicului coordonator, celelalte persoane afectate au fost transporate la Centrul de Combustie, Spitalul Nr. 1 de Copii şi Institutul Mamei şi Copilului”, a menţionat Petru Craveţ.

sursa: publika.md, protv.md, ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *