EXPLOZII ÎN FLORIDA: Cel puţin 15 persoane date dispărute, răniţi şi evacuări
Potrivit cotidianului Orlando Sentinel, care citează oficiali locali, 24 de persoane munceau în noaptea de luni spre marţi în instalaţia aparţinând firmei Blue Rhino, în momentul exploziilor.
Cel puţin 15 persoane au fost date dispărute în urma accidentului, scrie cotidianul.
Exploziile au declanşat un incendiu uriaş, pe care pompierii încercau să îl controleze marţi dimineaţa.
Exploziile au început înainte de miezul nopţii, distrugând acoperişul. Martori au descris explozii puternice şi o "minge de foc uriaşă" pe cer.
Ambulanţe şi elicoptere au evacuat persoane rănite, al căror număr era necunoscut, în continuare, spre spitale din regiunea oraşului Orlando.
Exploziile au început cu puţin înainte de ora locală 23.00 (6.00, ora României), la Blue Rhino, o afacere cu propan, şi au durat peste o jumătate de oră. Toate exploziile au avut loc în incinta instalaţiei, aruncând acoperişul, a declarat Gary Borders, şeriful ţinutului Lake.
"Am auzit un zgomot puternic de explozie", a declarat Lisa Garner, în vârstă de 43 de ani, care locuieşte la Lakeside, în Tavares.