Expoziție de fotografii cu ocazia Centenarului Marii Uniri
Proiectul ce reuneşte fotografii istorice este cuprins în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri şi a mai fost prezentat la Braşov şi Galaţi.
Expoziţia evidenţiază, arată sursa citată, rolul Familiei Regale Ferdinand şi Maria atât în actele decizionale, cât şi în acţiuni privind, pe de o parte, participarea armată a României în Primul Război Mondial, iar pe de altă parte realizarea idealului naţional al Unirii, cu recunoaşterea din partea marilor puteri europene.
Expoziţia include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, înfăţişând Familia Regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la Bucureşti în decembrie 1918, precum şi Încoronarea de la Alba Iulia şi este deschisă, la Iaşi, până pe 18 martie.
Sursa: AGERPRES.RO