Externele la final de an: despre vize, optimism şi petreceri de Crăciun
Petrecerea a fost „de consolidare”
Aceasta a fost ţinută în sala de protocol a MAEIE – cea mai mare încăpere de care dispune instituţia, potrivit ministrului, cu o capacitate de maximum 25 de oameni -, astfel fiind anticipate, se pare, întrebările despre petrecerea de Crăciun pe care săptămâna trecută ministerul a organizat-o, pentru circa 100 de angajaţi ai săi, la un club de noapte din capitală. Iurie Leancă a reiterat faptul că pentru serbare – prima în ultimii doi ani la care au fost adunaţi toţi angajaţii de la Externe – nu a fost cheltuit nici un ban public, cei 30.000 de lei venind din proiectul PUND „Consolidarea capacităţilor instituţionale ale MAEIE”, iar sala – oferită gratis – a fost aleasă exclusiv „graţie proximităţii”.
Am rămas pe agenda UE
Cât priveşte activitatea ministerului, Iurie Leancă a spus că în 2011 aceasta s-a axat pe patru piloni – vizibilitatea RM ca stat ce aspiră la integrarea în UE; aprofundarea colaborării cu România, Ucraina, Rusia, SUA, China ş.a.; contribuţia la atingerea obiectivelor ce ţin de securitatea ţării, în egală măsură politică şi energetică; consolidarea capacităţilor ministerului. Printre realizările anului 2011 conducerea MAEIE a enumerat deopotrivă relaţia excelentă cu Bruxellesul şi cu cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dialogul excelent cu Bucureştiul şi reluarea unei comunicări civilizate cu Moscova. „A fost un an cu multe evenimente, chiar dacă nu tot şi nu întotdeauna ceea ce se face în politica externă este vizibil sau palpabil. Cert este că am arătat că putem fi şi credibili, şi predictibili. Am reuşit să ne menţinem pe agenda europeană, chiar dacă lumea a fost cutremurată de dezastre naturale, politice şi economice”, a spus ministrul de Externe. Drept dovadă el a adus faptul că asistenţa UE pentru RM nu a scăzut în acest an, ci, dimpotrivă, s-a majorat.
Vom lucra cu ţările „reticente”
Şi de această dată, ministrul Leancă s-a declarat optimist în ceea ce priveşte viitorul european al Moldovei. „Nu avem alternativă, şi nu este vorba doar de sprijinul financiar consistent oferit de UE, ci de un spaţiu politic, civic şi economic sigur. Ştiu, există probleme mari în UE astăzi, dar sunt convins că Uniunea Europeană nu va dispărea, precum se vehiculează frecvent”, a spus şeful diplomaţiei de la Chişinău. Tocmai de aceea, pentru el nu există dilema Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică:„Uniunea Euroasitatică este doar o idee astăzi, iar ideile pot să se realizeze, dar pot şi să nu se realizeze. Mai important, cred, e ca Moldova să urmeze exemplele din vecinătate – cele ale Ţărilor Baltice, bunăoară – care au parcurs calea de integrare în Europa şi să ne orientăm la un proiect care deja există şi şi-a demonstrat viabilitatea”.
În contextul vecinătăţii, deşi nu a putut spune exact de ce, în 2011, nu a avut loc mult-anunţata şedinţa comună a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, ministrul Leancă a afirmat că aceasta rămâne o prioritate pentru anul viitor şi că speră că cel două executive se vor reuni în primele luni ale lui 2012. Tot pentru 2012, în februarie, este aşteptată demararea negocierilor pe marginea Acordului de Liber Schimb cu UE, iar spre sfârşitul anului – finalizarea celei de-a doua etape a dialogului privind eliminarea vizelor. Aici însă ministrul Leancă s-a arătat nu doar optimist, ci şi… realist. „Sunt convins că la finele lui 2012 vom reuşi să avem toate criteriile îndeplinite, căci 80-90% depinde de capacitatea noastră de a ne euroconforma. Dar mai sunt vreo 10-20% care ţin de anumite stări de spirit din interiorul UE, pe care le putem depăşi doar dacă venim cu argumente. În acest scop, anul viitor, viceministra Natalia Gherman va merge în capitalele mai „reticente” faţă de liberalizarea vizelor pentru moldoveni, ca să le convingă că cetăţenii RM nu sunt un pericol.
Paşapoartele biometrice se vor face la misiunile diplomatice
Pe final de conferinţă, ziariştilor le-a fost prezentată o dovadă „vie” a unui criteriu tehnic realizat în contextul dialogului privind liberalizarea vizelor. Este vorba de aparatul care permite prelevarea datelor pentru paşapoartele biometrice şi cu care au fost echipate toate misiunile diplomatice ale RM de peste hotare. Astfel, de la 1 ianuarie 2012, cetăţenii RM aflaţi peste hotare nu vor mai trebui să vină acasă pentru a-şi perfecta paşapoarte biometrice – singurele care vor fi eliberate de anul viitor, apropo. Cu acest echipament, semnătura, amprentele digitale şi fotografia în format electronic, colectate de misiunile diplomatice, vor fi stocate direct pe serverul aflat în RM, după care ÎS „Registru” va perfecta actele şi le va remite misiunilor diplomatice. Banii pentru dotarea tehnică, circa două milioane de euro, au fost oferiţi de UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!