Europenii

Extrema dreaptă îşi schimbă hainele

Extremiştii nordici nu au o structura clasică, dar, potrivit EUROPOL, legăturile internaţionale dintre grupurile extremiste sunt mai strânse ca niciodată, cu contacte demarate on-line şi apoi dezvoltate în timpul concertelor trupelor „white power”, care promovează supremaţia rasei albe. „Asistăm la un fundamentalism al secolului XXI, care se revoltă împotriva modernităţii nemiloase, afişând o identitate susţinută de crucea creştină, legăturile de sânge germanic, cultul zeului scandinav al războiului, Odin, şi de legendele eroice ale Nibelungilor”, afirmă Ugo Maria Tassinari, expert italian în subiecte privind extremismul de dreapta. Xenofobia rasistă combinată cu teme religioase este o „specialitate” a scandinavilor, pe care aceştia au reuşit să o exporte în Italia şi în alte locuri, acolo unde curentul nordic a inspirat mişcarea extremistă „Militia Christi” – armata lui Christos.

Potrivit estimărilor recente, în Norvegia ar exista doar aproximativ 2000 de adepţi ai grupării de extrema dreaptă. În vremurile dinaintea apariţiei internetului, probabil că aceştia ar fi rămas răsfiraţi în întreaga ţară şi necunoscuţi unii altora; nu ar fi existat o cale relativ uşoară prin care extremiştii să se întâlnească şi să organizeze mitinguri în care să dea frâu liber fanatismului. În zilele noastre, web-ul oferă chiar şi unui „băiat dintr-o familie perfect normală” posibilitatea de a afişa o viaţă ce pare absolut obişnuită, în timp ce, prin simpla apăsare a unui buton, se implică activ în viaţa unor grupări extremiste internaţionale. Web-ul e o modalitate extrem de convenabilă de a comunica, împărtăşi idei, schimba informaţii privind inamicii naţiunii şi de a recruta noi suporteri. De asemenea, în Germania, extremismul de dreapta al zilelor noastre este reprezentat tot mai puţin de imaginea musculosului ras în cap şi tatuat şi tot mai mult e adoptat portretul vecinului simpatic şi bine îmbrăcat, care-şi dezvăluie adevărata personalitate doar când se conectează la Internet. Acelaşi fenomen s-a regăsit în ultima decadă şi în ceea ce priveşte organizaţia Al-Qaeda şi susţinătorii ei.

Totuşi, extremismul norvegian al zilelor noastre
nu a demarat cu portaluri ale comunităţilor locale. La începutul anilor 1990, un anume Alfred Olsen, o persoană cu o sănătate mintală îndoielnică, organiza „conferinţe antisioniste” şi a dorit să creeze Mişcarea Populară de Rezistenţă – o alternativă creştină de luptă cu „capitalismul marxist”, „liberalismul marxist” şi „agenţii străini” din Guvernul norvegian. Solistul de black-metal Varg Vikernes a promovat ura împotriva lumii exterioare, folosind un limbaj considerat neopăgân şi chiar satanic, şi atrăgând astfel un grup larg de susţinători. Vikernes a fost închis pentru incendierea de biserici şi uciderea unui coleg muzician; în perioada detenţiei, el a scris un manifest intitulat Vargsmål, sau „Povestea lupului”, o odă adusă loialităţii, curajului, înţelepciunii, disciplinei, sănătăţii şi puterii nordicilor. Textul este prezent şi astăzi pe forumurile extremiste şi a contribuit la un amestec ciudat de simboluri: crucea, zvastica şi Odin sunt laolaltă simboluri adoptate de suporterii ideologiei de extrema dreaptă.

Duşmanii lor sunt toţi ceilalţi
diferiţi din punct de vedere rasial, naţional sau religios (musulmani, evrei), precum şi „alţii” care distrug bunăstarea spirituală a unei naţiuni: bancherii, directorii corporaţiilor internaţionale, globaliştii şi guvernele care nu înţeleg pericolul şi îi susţin pe „ceilalţi”…

Tomasz Bielecki,
„Gazeta Wyborcza”, Varşovia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *