Facultatea de Litere din cadrul Universității de Stat din Moldova ar putea fi reorganizată
Decanul facultății Claudia Cemârtan a declarat pentru agenție că din cauza numărului mic de studenți, Facultatea de Litere ar putea fi comasată cu Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
”Până în anul 2017, facultatea nu va fi comasată, însă este prevăzut ca ulterior aceasta să facă parte din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, dacă numărul studenților înmatriculați va fi în scădere, a spus Cemârtan.
Potrivit decanului facultății, anul acesta au fost înmatriculați 95 de studenți, dintre care 75 cu frecvență la zi, iar 20 cu frecvență redusă. în prezent aici își fac studiile peste 300 de studenţi.
Din anul 1946 şi până în prezent, Facultatea de Litere a fost reorganizată de câteva ori. Iniţial aceasta era parte componentă a Facultăţii de Istorie şi Filologie. După o reorganizare a structurilor universitare, în anul 1962 a fost înfiinţată Facultatea de Filologie, iar în anul 1993 a fost redenumită în Facultatea de Litere.
sursa: moldpres.md