Opinii și Editoriale

Familia creștină – între neînțelegere și bășcălie

Protestul lor nu e unilateral, ci răspunde cu aceeași vehemență din ambele direcții. Familia numită tradițională și cuplurile minorităților sexuale. E haios (sau hidos?) cum majoritatea celor implicați mai adânc în aceste dispute nu fac parte nici din cuplurile minorităților, nici nu au o familie creștină.

O împroșcare de prejudecăți și dintr-o parte, și din alta. Probabil timpul liber și internetul dau ghes la ură și judecată. Pentru că nu au dreptate nicicare. Și criteriile lor de judecată fac exact ce face diavolul: dezbină.

Am văzut oameni extrem de inteligenți care spun: crima, violul, violența domestică, beția fac parte din „familia tradițională”. De ce? Că noi suntem necivilizați? E ca și cum am afirma că cei care își fac nevoile fiziologice pe treptele și în camerele casei în care locuiesc fac parte din casa regală franceză. Doar știm bine cum își satisfăceau aceste nevoi primare aristocrații lui Ludovic al XIV-lea. Aceeași poveste e și cu spălatul.

Civilizarea e treptată în orice societate și nu are nicio legătură cu tradiția. Că atunci și toaleta din grădină o putem numi tradițională, deși omul și-ar dori o baie cum trebuie, doar că nu are bani. Ce are de-a face asta cu minoritățile sexuale sau cu familia creștină? Și hai să fim sinceri: în cuplurile homosexuale nu a existat niciodată beție, violență, exploatare emoțională?

Aceste discursuri arată cât de îngust putem gândi noi, cei care ne considerăm mințile deschise ale secolului. Pentru că toate aceste mizerii din casele noastre – de la exploatare la violență – sunt bolile unei societăți, nu urmările unei opțiuni de viață familială – fie ea creștină sau militantă pentru egalitate absolută.

Cei care au cunoscut cu adevărat familii creștine știu că nu există nicio legătură între comportamentul lor și știrile de la ora 5. Familia cu adevărat creștină nu se bate, nu stabilește destinul femeii la cratiță, fiindcă se vede ca un singur trup. Sunt membrii unei familii normale, care se iubesc și se respectă, care se ajută în toate și care cred și se roagă pentru mântuirea lor și a celor din jur.

Cei care se cred marii deschizători de drumuri ai celor oropsiți și minoritari, dar care cum aud de o bătaie sau un viol sar repede cu prejudecata „familia tradițională”, sunt, de fapt, opusul a ceea ce se consideră. Sunt cei care privesc doar într-o direcție și care cred că au o foarte mare înțelegere, jignind într-o propoziție simplă (sau chiar o simplă sintagmă) pe toți cei care, într-un fel sau altul, se consideră creștini. De la oamenii simpli din jur, până la bunicii, frații și surorile lor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *