Eveniment

Familia Culeanu în vizită la TIMPUL. Eugenia este gata de școală!

Amintim că familia Culeanu este formată din părinții Aliona și Petru care îndură bolile, cu care s-au născut, alături de copiii lor Eugenia și Spartacus. Aliona are boala Blount, o tulburare neobișnuită a dezvoltării corpului, care, în cazul ei, a determinat stoparea creșterii la o vârstă fragedă, iar Petru este afectat de paralizie cerebrală infantilă. Ambele boli îngreunează mersul și afectează mobilitatea lor. Au o bucurie, însă, mai bine zis două – copiii care s-au născut sănătoși. Totuși, din cauza dizabilităților, Aliona și Petru nu reușesc să le asigure toate cele necesare Eugeniei și lui Spartacus.

Rechizite și caiete pe tot anul

Din acest motiv au avut loc campaniile sociale de susținere a familiei Culeanu, când alături de cititorii ziarului TIMPUL am colectat atât haine pentru toate sezoanele, mâncare, cât și bani. De altfel, datorită implicării civice, Aliona și-a permis un tratament care o salva de la o viață la pat, iar familia a reușit să-și cumpere chiar și un frigider. Atunci eroii noștri, cei care ne-au învățat să trecem peste greutăți cu zâmbetul pe față, au făcut cunoștință cu o mare parte a echipei TIMPUL și au primit promisiunea că vor fi susținuți în continuare.
Astfel, în această săptămână redacția TIMPUL, i-a transmis Eugeniei toate cele necesare pe un an întreg de studii. Articolele de papetărie au fost donate cu drag de către SRL BLOCNOTES, o companie prosperă ce activează pe piața autohtonă deja de patru ani și este, după cum s-a văzut, și una activă din punct de vedere social. În acest sens, TIMPUL mulțumește directorului companiei, Sergiu Murzacu, și-i urează un an ușor de studii Eugeniei care abia așteaptă să revină în băncile școlii.

Ținem pumnii pentru Petru

Odată revăzuți cu familia Culeanu, Petru a povestit despre cursuri de antreprenoriat unde a învățat cum trebuiesc elaborate proiectele de afaceri astfel încât să obțină finanțări. Acum lucrează la un proiect ca să-și poată cumpăra utilajele necesare pentru împletire și prelucrarea nuielelor. Proiectul a intrat deja în concursul organizat de CEDO, din Lichtenstein, și a ajuns în finală alături de alți zece participanți. Dacă proiectul lui Petru va fi ales drept câștigător, acesta va primi utilaje în sumă de 1500 USD. Capul familiei Culeanu ar avea prioritate în acest concurs datorită experienței de lucru în domeniu, ceea ce, presupune el, îi facilitează mult munca. Câștigătorul concursului va fi anunțat săptămâna viitoare.

„A fost o perioadă în care am încetat să mai împletesc nuiele, fiindcă nu aveam atelier de lucru. Am scos și casa în care locuim acum la vânzare, pentru a o schimba pe alta în care să am spațiu pentru lucru. Dar nu am găsit cumpărător, deocamdată”, spune Petru.
Totuși, odată cu sărbătorile primea tot mai multe comenzi, pe care le accepta deși trebuia să lucreze în condiții proaste. Lipsa unui atelier de muncă care să-i protejeze materialele de vânt și ploaie îngreuna considerabil procesul de muncă. Astfel, soția sa Aliona i-a devenit și mâna dreaptă, ajutându-l la spălat și vopsit nuielele. Astfel, cel puțin în perioada sărbătorilor, Petru reușește să-și asigure familia cu pâine și apă, vorba poporului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *