Moldova

Familia lui Sorin Paciu reacționează public

Am întârziat pentru că am fost pur şi simplu şocată de neruşinarea cu care este folosită moartea lui Sorin, de tratamentul mizerabil la care am fost supuşi, noi, familia, şi memoria pierderii noastre. Şi am ţinut cât am putut să respect eu însumi un lucru, pe care l-am cerut din start altora, şi anume să nu transforme tragedia noastră într-un spectacol pentru public. Dar s-a întâmplat deja şi, după ce mi-am revenit un pic, vă cer şi vă rog să respectaţi cerinţa noastră: lăsaţi în pace sufletul celui plecat şi pe noi cu tragedia pe care o trăim!

Încetaţi acest spectacol de prost gust şi nu folosiţi moartea unui om luminos pentru planurile voastre întunecate şi pentru rating! Fie-vă ruşine! Noi ştim că am fost loviţi de o tragedie, de o pedeapsă cruntă şi nedreaptă a destinului. Am fost informaţi şi, chiar distruşi de durere, am rugat măcar linişte pentru a plânge şi pentru odihna lui Sorin, atât de devreme plecat… Nu-mi închipui, cum poţi să vorbeşti despre ascunderea unei morţi, pentru care s-a făcut prohod în biserică şi înmormântare publică, după credinţa noastră? Nu avem nevoie să ne spună nişte oameni fără nimic sfânt în acţiunile lor, ce s-a întâmplat, poveşti alcătuite de ei pentru a mai distruge şi alte vieţi, sau cine îi ştie pentru ce scopuri!

Vă rog să mă credeţi că îmi este foarte greu să scriu aceste rânduri, dar sper ca prin intermediul dumneavoastră, a presei, mesajul meu să ajungă la cei care au pornit această murdărie. Îi rog, îi îndemn să fie oameni. Să fie discreţi… lăsaţi-ne să jeluim în linişte. Găsiţi alte scuze ca să vă luptaţi pentru putere, lăsaţi familiile îndoliate deoparte de jocurile voastre.

Am alături prieteni şi familia, o am pe fiica noastră. Ea este motivul pentru care trăiesc, sperând că viaţa ei va fi frumoasă, iar când va creşte îşi va aminti cu drag de tatăl ei, care a fost extraordinar… Dumnezeu să-l odihnească şi să ne păzească!

Vă mulţumim pentru intelegere şi, nu uitati, de sus se vad toate! 

via fb.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *