Ultima oră

(FĂRĂ HÂRTIE) Marea Britanie va avea bancnote din POLIMER în 2016

Decizia BoE vine în urma unei proceduri de consultare publică la care 87% din respondenți au aprobat această modificare. Marea Britanie va deveni astfel cea mai mare economie care a decis până acum să înlocuiască bancnotele din hârtie cu bancnotele din polimer.

Guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, care a introdus bancnotele din polimer în 2011, pe vremea când era șeful Băncii centrale a Canadei, apreciază că această decizie a condus la scăderea numărului de bancnote contrafăcute.

‘Asigurarea încrederii în bani este în centrul acțiunilor băncilor centrale. Bancnotele din polimer sunt următorul pas în evoluția desingului bancnotelor destinat îndeplinirii acestui obiectiv’, a declarat Mark Carney.

Noile bancnote de plastic vor dura aproximativ șase ani, dublu față de bancnotele din hârtie, ceea ce va permite BoE să facă economii de 100 de milioane de lire sterline (162 milioane de dolari) în decurs de un deceniu. Pe lângă faptul că rezistă la testul mașinii de spălat, bancnotele de plastic sunt mai rezistente și la murdărie comparativ cu cele de hârtie.

Bancnotele din polimer vor fi introduse treptat, cel mai devreme în 2016 cu ocazia lansării noii bancnote de cinci lire sterline pe care va apărea figura lui Winston Churchill, urmată în 2017 de o nouă bancnotă de 10 lire pe care va apărea figura lui Jane Austen. Banca Angliei a mai spus că bancnotele din polimer vor fi cu aproximativ 15% mai mici decât cele din hârtie, apropiindu-se de dimensiunilor altor bancnote internaționale.

Banca Angliei a emis bancnote de hârtie de la crearea sa în 1694. Primele sale bancnote tipărite au fost emise în 1853, înainte de această dată bancnotele erau scrise de mână și semnate de unul din casierii băncii. În prezent, Banca Angliei are în circulație 2,9 bancnote de hârtie cu o valoare nominală de aproximativ 58 de miliarde de lire sterline.

Peste 20 de țări din întreaga lume au introdus bancnotele din polimer, începând cu Australia în 1988, urmată de Indonezia, Thailanda, Malaezia, Noua Zeelandă și Canada. România a introdus primele bancnote de plastic-polimer în 1999, cu ocazia eclipsei totale de soare când a emis bancnota de 2.000 de lei.

Sursa: Agerpres
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *