Farmaciștii din Florești, în prag de boicot
Astfel, potrivit lor, farmaciile din Florești se află la o distanță de 10-20 metri între ele, chiar dacă legea prevede că farmaciile trebuie să fie situate la cel puțin 250 metri distanță una față de alta și 500 de metri în cazul farmaciilor care prepară medicamente.
Solicitați de TIMPUL, reprezentanții Ministerului Sănătății au menționat că atât în municipii, orașe, centre raionale, cât și în alte localități cu statut de oraș o farmacie se înființează la un număr de la 3000 până la 4000 mii de locuitori. Pe de altă parte, Asociația Farmaciștilor din Florești a subliniat că în cazul în care în oraș se mai deschide o farmacie, atunci fiecăreia îi va reveni un număr de 1500 de locuitori.
Prin urmare, Ministerul Sănătății a menționat că instituția lor nu se ocupă de sancționarea agenților economici, întrucât acest drept le revine organelor abilitate și instituțiilor judecătorești.
În prezent, populația orașului Florești nu depășește numărul de 15 mii de locuitori.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!