În cea mai săracă țară din Europa, unii cetăţeni mor de foame, iar alții se scaldă într-un lux ieșit din comun. Dovadă sunt casele mari și mașinile scumpe pe care le au moldovenii. TIMPUL a vizitat unul dintre satele cu cele mai impunătoare locuinţe din R. Moldova, încercând să afle din ce surse proprietarii acestora îşi permit să trăiască aidoma boierilor.

Satul porților încuiate

Satul Măgdăcești din raionul Criuleni, așezat la 12 kilometri de orașul Chișinău, nu poate rămâne neobservat. Dacă aici poți vedea castele din cele mai alese, ai puţine şanse să-i zăreşti şi pe proprietarii acestora. La concluzia dată am ajuns, după ce ne-am plimbat, preț de câteva minute, pe ulițele înnămolite ale satului și am bătut, fără prea mare succes, pe la înaltele porți ale unor case. În cele din urmă, ne-am îndreptat spre Primăria localităţii, în speranța că cineva de acolo ne va recomanda vreun gospodar dispus să ne vorbească, dar nici la Primărie nu ne-au așteptat câinii cu colaci în coadă. Am surprins-o pe Liuba Cojocaru, primarul satului Măgdăcești, în timp ce ieșea din instituție. Ea ne-a spus că se grăbește la o întâlnire de serviciu la Chișinău și că ne așteaptă cu mare drag altădată. Apoi a urcat în mașină și a plecat, lăsându-ne cu ochii în soare. Să fi fost soare, măcar, dar în acea zi ploua des și mărunt, de ziceai că s-a rupt cerul, iar pe străzile din sat, bălțile deveneau tot mai mari, ceea ce intra în totală contradicție cu luxul din curțile sătenilor.

La una din intersecții i-am întâlnit pe Tudor și Gheorghe, doi pensionari, care ne-au spus că-și trăiesc modest bătrânețile. Ei nu au case mari, dar se bucură pentru vecinii lor mai tineri, care-și construiesc sau își renovează locuințele după bunul plac. Bărbații spun că, până în anii ‘80, satul era ca multe altele, cu niște căsuțe modeste și oameni primitori. Apoi, după niște alunecări de teren, au venit mai mulți locuitori din satul Ratuș și Drăsliceni, care s-au stabilit în Măgdăcești și au început să construiască case mari și frumoase. „De atunci, a pornit totul. Pe urmă oamenii au început să plece peste hotare și casele au devenit tot mai multe. Acum vin oameni chiar și de la nord și se stabilesc la noi, că e mai aproape de oraș”, spune Gheorghe.

„Avem în sat și oligarhi”

Satul s-a mărit atât de mult, încât bărbații nu-i mai cunosc pe toți locuitorii. Totuși, el ne asigură că oamenii din Măgdăcești nu sunt corupți și au reușit să se îmbogățească prin muncă cinstită. Oricum, cei doi bărbați recunosc că în sat sunt și oligarhi. „Iată, mai la vale și-a construit o casă frumoasă un om care are legături cu cariera de piatră de la Micăuți. Am auzit că e un oligarh. Da, noi avem în sat și oligarhi. Dar dacă vreți să vorbiți cu cineva, puteți să strigați la casa aceea cu două etaje, unde e mașina aceea frumoasă. Strigați-l pe Steopa, el e băiat de treabă și o să vă răspundă”, ne recomandă Tudor.

„Dacă nu răspunde Steopa, strigați la casa aceea, unde al treilea etaj e din cărămidă, vedeți? Acolo, unde sunt lemne la poartă. Proprietarul e pădurar, un om bun, o să vă spună lucruri interesante”, adaugă Tudor.
Ne-am luat inima în dinți și am coborât, mai întâi spre casa oligarhului, dar zădarnic am sunat la poartă, pentru că nu ne-a răspuns nimeni. Apoi am mers la Steopa, pe care l-am tot strigat până ne-am pierdut vocea. La poarta pădurarului ne-a întâmpinat un câine care visa să-și înfigă colții în oasele noastre, așa că am decis să căutăm altă casă.

„Casa mea costă până la 200 de mii de euro”

Mai la deal, în sfârșit, ne-a surâs norocul. La o casă cu două nivele, cu un design mai atipic și un gazon îngrijit și verde, l-am cunoscut pe Petru. Un bărbat de 49 de ani, care și-a petrecut aproape două decenii din viață peste hotare. Este profesor de sport, a muncit câțiva ani la școală, după care s-a angajat ca bodyguard la un om influent, iar când a văzut că nici acest lucru nu-l scapă de nevoi, a plecat în Germania. Apoi a lucrat și în Noua Zeelandă. Tot ce a agonisit în acești ani, bărbatul a investit în materialele de construcție și și-a ridicat casa cu propriile mâini, fapt cu care se mândrește. „ Am soție și doi copii, dar, din păcate, îi văd cam rar, pentru că sunt nevoit să muncesc peste hotare. În țara noastră nu ai ce face, statul nu-ți oferă perspective. Iar copiii cresc și trebuie să-i aranjăm în viață. Casa am terminat-o prin 1996 și de atunci am început s-o renovăm câte un pic. Tot ce vedeți aici am făcut cu mâinile mele, am cheltuit bani doar pentru materiale de construcție. Nu vă pot spune o sumă exactă, deoarece am investit treptat. Poate că am cheltuit vreo sută de mii de euro, poate vreo două sute”, explică Petru.

Săteanul este foarte supărat pe conducerea R. Moldova, pentru că demnitarii noștri se îmbogățesc pe spatele oamenilor muncitori. Deși a trecut numai o lună de când s-a întors în țară, Petru se gândește să plece iarăși peste hotare. De această dată a ales Marea Britanie.

Şi-a construit o casă în care nu locuiește

Puţin mai la deal, am zărit un adevărat castel. Printre gardul înalt de câțiva metri, am observat o femeie, cu care am căutat să intrăm în vorbă. Când a auzit cine suntem, ea ne-a spus că nu are timp, ne-a trântit poarta în nas și a dat drumul la câini. În schimb, vecina de alături, pe nume Angela, observând incidentul, a intrat în vorbă cu noi. Ea este originară din Chișinău, iar acum, trei ani, a decis să-și construiască o casă și la Măgdăcești. Deşi este juristă de specialitate, după ce a înțeles că nu are viitor în R. Moldova, a plecat în Italia. Astăzi, ea are o firmă în Bolognia și spune că singurul lucru bun, pe care i l-a dat R. Moldova, au fost studiile. Chiar dacă nu planifică să se reîntoarcă în țară, Angela și-a construit această casă pentru rude, dar și pentru a se refugia din forfota orașului când vine acasă. Femeia a refuzat categoric să ne spună cât a costat casa, dar a recunoscut că a cam bătut-o la buzunar.

„Pare mare, dar nu e așa, deoarece e construită pentru mai multe familii. Mama trăiește aici, fratele și eu, când revin în țară. Nu pot să vă spun cât a costat, dar a fost suficient de scump, luând în considerare salariile din R. Moldova”, a precizat Angela.

Și-a construit casa dintr-un salariu de 3500 de lei

Într-o altă zonă a satului, unde locuințele parcă și mai mult se întrec în lux și opulență, la o poartă l-am surprins pe Ion, care repara o macara. El locuiește într-o casă cu două nivele, amenajată după ultimul răcnet al modei. A lucrat toată viața șofer pe macara, iar de curând unul dintre fiii săi, care i-a călcat pe urme, și-a deschis o firmă în același domeniu, așa că cei doi muncesc împreună. Ion mă asigură că un șofer de macara nu are un salariu foarte mare, dar cu toate acestea casa și-ar fi ridicat-o din leafa sa. „Nu am avut niciodată un salariu atât de mare cum vă imaginați și nici casa nu e așa de mare cum vi se pare. Locuim două familii, iar al doilea etaj nu-l încălzim. Acum, de exemplu, am un salariu de 3500 de lei și-mi ajunge, nu mă plâng”, susține bărbatul.

Într-o altă ogradă, am întâlnit-o pe mătușa Eugenia. Femeia are 71 de ani și s-a stabilit în Măgdăcești în anii ‘80, când a rămas fără casă în urma alunecărilor de teren din Drăsliceni. Ea susține că a muncit mulţi ani ca să-și construiască o casă mare și frumoasă, după care feciorul ei, pur și simplu, a renovat-o. „Vi se pare că așa se construiește o casă? Eu, împreună cu soțul, nu ne-am îmbrăcat și n-am mâncat ceva mai bunișor timp de 11 ani. Și încetul cu încetul am ridicat-o. Când ne-am stabilit aici, era o întrecere între săteni, cine să-și ridice casă mai frumoasă și mai mare. Uite așa au fost construite majoritatea caselor din Măgdăcești”, a adăugat Eugenia.

Conform recensământului din anul 2014, în satul Măgdăcești locuiesc peste cinci mii de oameni. Sătenii însă afirmă că, în realitate, ei sunt mult mai mulți, fiindcă unii dintre ei își vizitează palatele doar în vacanță.