Fascism putinist – Bilanțul bombardamentului rus asupra orașului Dnipro a urcat la 35 de morți
Bilanțul bombardamentului rus care a distrus aproximativ în totalitate, sâmbătă, 14 ianuarie, un imobil în orașul Dnipro din estul Ucrainei a urcat la 35 de morți, printre care doi copii, și la zeci de răniți, a anunțat luni guvernatorul regional Valentin Reznicenko, informează AFP.
”Treizeci și nouă de persoane au fost salvate, 75 de au fost rănite”, a adăugat pe rețelele sociale guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.
De asemenea, el a precizat că ”soarta altor 35 de locuitori ai imobilului este necunoscută”, în timp ce operațiunile de salvare continuă.
Conducerea de la Kiev a condamnat ferm duminică atacurile împotriva civililor și a denunțat încă o dată ”teroarea rusă”.
Menționăm că în afară de Dnipro, și alte zone au fost afectate, precum Odesa, Harkov, Liov și Kiev, unde infrastructura civilă a fost avariată și alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă.
Armata ucraineană a precizat că a doborât 25 dintre cele 38 de rachete trase sâmbătă de ocupanții ruși.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!