Politică

Femeia din Soroca a ajuns la spital fără semne vitale. Ce spune Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății precizează că femeia care a decedat la Soroca a fost transportată la spital cu ambulanța, însă, la sosirea în instituția medicală, aceasta nu mai prezenta semne vitale. Instituția susține că împrejurările și cauzele decesului trebuie stabilite în baza constatărilor medicale, fără speculații sau interpretări premature.

Într-o precizare publică, Ministerul Sănătății a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați și a menționat că regretă cele întâmplate.

Potrivit instituției, după incident a fost solicitată intervenția serviciului de asistență medicală urgentă. Femeia a fost transportată la spital, unde personalul medical a constatat decesul.

Ministerul subliniază că informațiile despre istoricul medical al femeii, diagnosticele, investigațiile și deciziile terapeutice sunt protejate de secretul medical, inclusiv după deces.

Totodată, instituția afirmă că susține clarificarea obiectivă a circumstanțelor și că va coopera cu autoritățile competente, în limitele atribuțiilor sale și cu respectarea legii.

„Informarea corectă a societății trebuie să meargă împreună cu respectul pentru demnitatea persoanei decedate, protejarea drepturilor familiei și responsabilitatea de a comunica exclusiv informații verificate”, se arată în precizarea Ministerului Sănătății.

Amintim că ieri, 3 noiembrie, o femeie din Soroca a decedat după ce ar fi stat mai multe ore la coadă pentru a depune o cerere de acordare a compensațiilor la energie.

Ulterior, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a venit cu mai multe precizări, menționând că femeia, în timp ce aștepta să depună cererea în incinta Primăriei municipiului Soroca, s-a simțit rău. 

În cadrul unui briefing de presă, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cere Guvernului să verifice modul în care sunt recepționate cererile pentru acordarea compensațiilor la încălzire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *